40 de elevi din ultimul an de liceu, din judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ vor primi statutul de studenţi ai Universităţii „Ştefan cel Mare”. Totul face parte dintr-o campanie de promovare a ofertei universitare din Suceava, prin intermediul competiţiei „Student pentru o zi”.
La concursul „Student pentru o zi” demarat de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava s-au înscris 120 de elevi din ultimul an de liceu, din judeţele menţionate. Elevii, în funcţie de opţiuni, sunt testaţi la fizică, matematică, istorie, geografie biologie, psihologie, limba română, limbi străine, iar primii clasaţi, la fiecare disciplină, vor fi premiaţi cu câte 500, 300 şi 200 de lei, respectiv premiile I, II şi III.
Totodată, câştigătorii concursului vor primi automat şi titlul de student fără taxă al Universităţii Suceava, începând cu anul universitar viitor, cu condiţia să promoveze examenul de bacalaureat.
„Vom permanentiza această competiţie, pentru că este una dintre cele mai bune modalităţi de promovare a universităţii în mediul preuniversitar”, a spus profesorul Viorel Chiriţă, unul dintre organizatorii competiţiei.
(13 mar 2008, 15:00:09
Cred ca ar trebui instituite si niste burse sportive asa cum este si in SUA spre exemplu!
Elevii cu rezultate sportive exceptionale primesc o bursa pe perioada studiilor universitare. Sper ca pe langa echipa de Handbal sa apara si o echipa de inotatori sau de ce nu, una de polo.
La Polo stam prost la nivel national si ne-am impune rapid daca am avea oameni!