Două mari asociaţii ale crescătorilor de taurine din zona montană a judeţului Suceava, ACT „Noua Fermă” Vatra Dornei şi ACT „Piatra şoimului” Câmpulung Moldovenesc, care reunesc ca membri peste 20 de mii de crescători din judeţul Suceava, nu s-au solidarizat cu acţiunea de protest a fermierilor Asociaţiei Fermierilor Crescători de Vaci cu Lapte „Bucovina”, pentru că nu au fost consultaţi sau măcar informaţi despre această acţiune şi nici nu consideră metodele extreme de protest nimerite pentru situaţia actuală.
Potrivit preşedintelui ACT „Noua Fermă”, ing. Cornel Costeliuc, nici măcar situaţiile asociaţiilor din zona de munte a judeţului nu sunt foarte asemănătoare cu cele ale fermierilor din asociaţia protestatară.
„Acolo este vorba despre o asociaţie de câteva zeci de ferme mari, care au problemele lor specifice şi interesele lor. Sunt afiliaţi la o federaţie naţională de la Mureş şi au decis acest protest acolo, la ei, fără să se consulte cu asociaţiile din zona noastră. În cazul nostru, membrii asociaţiilor sunt proprietari de ferme mai mici şi vorbim despre alt nivel al problemelor şi intereselor specifice. Desigur că şi membrii noştri ar dori să primească mai mulţi bani pe lapte şi pe carne, dar noi considerăm că nu prin metode extreme şi protestele-spectacol cu vărsarea laptelui pe jos ne putem atinge scopul, ci prin dialog constructiv”.
Costeliuc crede că primul pas care trebuie făcut sunt consultările cu toţi membrii şi cu specialiştii, şi abia apoi se poate trece la discuţiile şi negocierile cu procesatorii. „Trebuie să găsim împreună soluţii, pentru că trebuie să ne fie bine tuturor şi să lucrăm împreună, nu să ne faultăm reciproc la infinit ca să nu ajungem nicăieri”, a precizat ing. Costeliuc.
Întrunire la Câmpulung
Asociaţia pe care o reprezintă Costeliuc a şi programat, de altfel, pentru data de vineri, la sala de conferinţe a Hotelului „Zimbru” din Câmpulung Moldovenesc, o întâlnire între reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de taurine din întreaga zonă, fermieri interesaţi şi reprezentanţi ai DADR, APIA şi OJCA Suceava.La această întâlnire se va discuta şi despre preţul dorit de fermieri pentru roadele muncii lor şi modul în care se va proceda pentru dialogul cu procesatorii, dar şi despre alte chestiuni de mare interes despre care crescătorii nu ştiu din păcate mare lucru, din cauza comunicării deficitare cu instituţiile statului.
Între aceste teme de discuţii se numără modul în care se acordă subvenţiile pe 2008, modul în care fermierii pot accesa fondurile europene după aderare şi modul în care pot oamenii Bucovinei să fie încurajaţi să se profileze pe producţie agricolă ecologică.
„Păsăreasca europeană”, tradusă
Dincolo de scopul oficial anunţat de organizatori, unii dintre fermierii care vor participa ne-au spus că mai speră să îi lămurească în cadrul reuniunii şi pe specialiştii din instituţiile statului că a venit timpul să se coboare cu adevărat din birouri la ţăran şi, dacă tot funcţionează pe banii publici adunaţi inclusiv din impozitele plătite de fermieri, să se străduiască să îi vorbească omului pe limba lui despre lucrurile care îl interesează, să îi traducă şi explice pe înţeles bucovineanului „păsăreasca europeană”, să înveţe să se facă respectaţi prin profesionalism şi amabilitate de oamenii obişnuiţi şi să renunţe la limbajul şi atitudinea de superioritate birocratică umilitoare folosite adesea în relaţia cu oamenii simpli care le bat la uşile birourilor, toate acestea pentru binele comun al instituţiilor şi fermierilor.
„Nu facem jocuri politice”
Preşedintele Costeliuc a mai ţinut să ne precizeze explicit că reuniunea nu are nici un scop politic şi nu serveşte interesele nici unei culori politice.
„Oricine este interesat de temele noastre este binevenit şi nu înseamnă că vom ţine la uşă politicienii, dacă vor dori să participe. Dar anunţ de pe acum persoanele cărora le poate trece prin minte să profite de ocazie că orice încercare de discurs politic va fi întreruptă din start şi să nu le fie cu supărare, indiferent de rang şi poziţie socială. Vreau să fie clar pentru toată lumea că noi nu facem jocuri politice ale nimănui”, a mai spus Costeliuc.
Tot vineri şi tot la Câmpulung Moldovenesc, asociaţiile reprezentate vor avea şi o discuţie destinată constituirii Federaţiei Judeţene a Crescătorilor de Taurine Suceava.
(12 mar 2008, 11:39:58