Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a anunţat că învăţământul sucevean va primi, într-o primă fază, nu mai puţin de 53,9 milioane de lei (539 miliarde de lei vechi). El a explicat că această sumă reprezintă doar o parte din fondurile pe care unităţile de învăţământ sucevene le vor primi în cursul anului 2008 pentru reabilitare şi modernizare.
Adomniţei a precizat că, până în prezent, Ministerul Educaţiei a alocat 7,17 milioane de lei, bani care au fost folosiţi pentru plata restanţelor avute la firmele care au executat lucrările de reabilitare a unor şcoli sucevene în cursul anului trecut. Ministrul Educaţiei a declarat că este posibil ca peste o săptămână, Guvernul României să aprobe alocarea unei sume de 41,6 milioane de lei pentru învăţământul sucevean, fonduri care vor ajunge atât la administraţiile locale, cât şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Nu în ultimul rând, el a spus că la aceste sume se vor mai adăuga alte 7,1 milioane de lei, pe care Ministerul Educaţiei le va aloca instituţiilor subordonate direct, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean, palatele copiilor, cluburile sportive şcolare şi Casa Corpului Didactic.
Cristian Adomniţei a mai adăugat că îşi doreşte ca în cursul acestui an să fie demarate lucrările de construcţie a celor două campusuri şcolare în Vicovu de Sus şi la Liceul cu Program Sportiv, precum şi a celor două şcoli de arte şi meserii, una la Centrul Şcolar „Sf. Andrei” din Gura Humorului şi una la Dorna Candrenilor.
El a spus că doar la Vicovu de Sus mai trebuie să se organizeze licitaţia pentru desemnarea constructorului, pentru celelalte trei obiective de investiţii fiind stabilită deja firma care va executa lucrările.
(12 mar 2008, 13:41:00
La urma urmei si pe banii mei si nu vreau adica lasa sa se dea fonduri ca fiecare ciuguleste cate ceva nu?