Un sucevean bolnav de cancer, pentru care spitalul a devenit o a doua casă, încearcă să uite de necruţătoarea maladie scriind poezii.

Ajutat de primarul şi învăţătorul din comuna Şaru Dornei, unde îşi are domiciliul, bărbatul a lansat anul trecut primul volum de versuri, iar până în toamnă vrea să-l scoată şi pe al doilea, ca să aibă cu ce se lăuda la întâlnirea de 30 ani de la terminarea liceului.

Face parte din aceeaşi generaţie cu omul politic Gheorghe Flutur, căruia i-a fost şef de clasă, şi dedică creaţiile literare proprii tuturor colegilor, consătenilor, prietenilor şi cunoscuţilor săi.

 

Necăsătorit, dar cu “iubiri interzise”

Mihai Iordache s-a născut la 24 noiembrie 1960, în satul Neagra Şarului, comuna Şaru Dornei, unde locuieşte şi în prezent.

Scrie versuri, eseuri şi proză şi a publicat primele poezii în revista „Izvoare” a Liceului Silvic din Câmpulung Moldovenesc, al cărui elev a fost între anii 1974 şi 1979.

Este mândru că face parte dintr-o generaţie din care s-au remarcat câţiva oameni politici şi cercetători cunoscuţi - una dintre personalităţi fiind chiar Gheorghe Flutur - iar el a fost şeful clasei în care preşedintele PD-L Suceava şi ceilalţi colegi deveniţi celebri între timp au învăţat.

Mihai Iordache provine dintr-o familie simplă, de agricultori de munte şi a lucrat timp de aproximativ 20 de ani la Ocolul Silvic Vatra Dornei. Nu este căsătorit pentru că „n-a fost să fie”, dar a avut „câteva iubiri interzise”.

A fost diagnosticat cu cancer în 2005, iar de atunci se luptă cu teribila boală, împărţindu-şi viaţa, în mod egal, între spitale şi casă.

În 2007, sub pseudonimul Mihnea Iorda, a publicat primul său volum de poezii: „Secunda când timpul se opreşte…”. Cartea a văzut lumina tiparului în 300 de exemplare (pe care le oferă necondiţionat persoanelor care înseamnă ceva pentru el), prin grija primarului din Şaru Dornei, Cătălin Iordache, cu care este rudă, şi a învăţătorului Gicu Pohoaţă din comună.

 

Creaţii literare în spital, printre suferinzi şi muribunzi

Este un pacient cunoscut al secţiei de Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava şi spune că, deşi nu s-a „îmbolnăvit” de poezie aşa cum s-a îmbolnăvit de cancer, pentru el înseamnă foarte mult. Nu pretinde că ştie ce este această artă şi nu scrie pentru a obţine câştiguri materiale, ci pentru a lăsa ceva ca amintire a trecerii sale prin această viaţă.

„E un fel de a-mi exprima gândurile pe care nu le pot exprima prin alte mijloace. Scriu poezii, eseuri simple, maxime, aforisme, cugetări, gânduri pe care eu le numesc <nepieptănate>, bancuri, sunt un fel de cocktail al literaturii. Când lucram în pădure, la canton, de teamă să nu-mi pierd ideile le scriam şi pe pachetele de Carpaţi fără filtru, cu chibrituri arse, fiindcă altceva nu aveam la îndemână”, precizează Mihai Iordache.

Cea mai mare parte a creaţiilor sale literare sunt realizate în spital, printre bolnavi şi muribunzi, o lume de care el este conştient, dar în acelaşi timp reuşeşte să se detaşeze, şi care se regăseşte frecvent în ceea ce scrie.

De altfel, printre pacienţii internaţi a pus bazele primei sale cărţi, acest lucru întâmplându-se în 2003, când a stat două săptămâni la spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, unde a fost operat de cataractă la unul din ochi. „Sunt  un om modest şi scriu despre comunicare, natură, univers”, s-a prezentat Mihnea Iorda, cu prilejul lansării volumului I de versuri.

 

Este un optimist, iar curiozitatea e cea care îi dă forţă

Spune că este pretenţios la conţinutul şi forma poeziilor, la el toate fiind „rimate şi cu sens filozofic”. Este un optimist şi are o mare sete de cunoaştere, curiozitatea fiind cea care îi dă forţă. Multe din poeziile sale sunt scrise în acrostih, iar altele într-un stil despre care spune că-l reprezintă, şi anume „alfabetul pe 4 coloane, de la A la Z, cu rimă, tot un fel de acrostih, dar alfabetizat”.

Neapărat, însă, fiecare poezie are la final o strofă pe care el o defineşte „de esenţă”, care redă concis mesajul creaţiei. Până în toamnă, când are întâlnirea cu colegii de liceu, e musai să scoată şi volumul II de versuri, care va conţine 100 de poezii şi se va intitula „Ultimul refugiu – De vorbă cu mine”.

 

 

Execuţia curcubeului
(acrostih refelexiv 7-7)

Roşu, e culoarea sângelui din rană;
Ornaju-a unui soare, ce cade spre apus;
Galbenul e ceara, ce plânge pe-o icoană;
Verdele e viaţa, cu clorofila-n... !sus

 

Albastru este cerul cu mările-n... oglindă;
Invers, un cer lichid, dublat la indigo.
Violetă-i raza, ce-n noapte o să se-ntindă;
Viaţa şi cu moartea fac reciproc... mişto!

 

Infernul, peste el, ca cer... are oceane;
Albastru ca şi cerul, care-i subsol la... stele.
Verzi sunt algele, vezi viaţa-n mare pe ecrane
Galbenă e lava, de aur în vulcani... inele!

 

Oricât ar încerca, lumina să-l... ajute,
Rămâne un semicerc, de curcubeu, sub... noi!
Un vis de sadic orb, ar vrea să-l execute.
Culorile lui, însă, vor lumina din... ploi!

 

P.S.
Un curcubeu în spaţiu, ar fi un cerc... închis,
Dac-ar mai fi un soare, ascuns pe sub... vulcani,
Ţiţeiul este-o mostră: când iese din... abis,
Arată „ROGVAIV-ul”, păstrat de mii şi mii de ani.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bolnav de cancer, scrie poezii în spital.

Comentarii