Numărul sucevenilor afectaţi de gripă a ajuns la 23, ultimele cazuri, 8, fiind înregistrate săptămâna trecută, a anunţat ieri directorul executiv al Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Suceava, doctorul Odette Nicolae.
Potrivit medicului, în cea de a 23 - a săptămână de supraveghere epidemiologică a afecţiunilor respiratorii de sezon, 25 februarie – 2 martie, pe teritoriul judeţului, s-au înregistrat 1.525 cazuri de infecţii acute de căi respiratorii superioare, 575 cazuri de pneumopatii acute şi 8 cazuri clinic compatibile cu gripa.
De menţionat că, în comparaţie cu săptămâna anterioară, numărul infecţiilor de căi respiratorii superioare şi al pneumoniilor a fost în scădere, iar cel al gripei s-a menţinut la acelaşi nivel.
Dr. Odette Nicolae a arătat că, până în prezent, au fost izolate 23 tulpini de virus gripal A/H1N1, asemănătoare cu Solomon Islands/03/06. 10 tulpini au provenit de la pacienţi copii şi 13 tulpini de la pacienţi adulţi.Pentru acest sezon, Ministerul Sănătăţii a pus la dispoziţia judeţului nostru 80.100 de doze de vaccin antigripal. Până la această dată, în cadrul campaniei de imunizare derulate de ASP, au fost vaccinate gratuit 77.098 persoane.
( 5 mar 2008, 21:59:48