Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) nu a eliberat până acum nici unul din formularele necesare pentru recunoaşterea în Uniunea Europeană a unui concediu medical primit în România.
Introduse de anul trecut, formularele în cauză prin care se acordă drepturile băneşti prevăzute prin lege şi se motivează absenţele nu au fost încă solicitate de vreun sucevean angajat cu contract de muncă în străinătate, care să fi avut vreun accident în România, potrivit purtătorului de cuvânt al CAS, Anda Sălăgean.
Sursa citată a explicat că, în conformitate cu Regulamentele Europene, formularele E 116 – Raport medical în caz de incapacitate de muncă (boală, maternitate, accident de muncă, boală profesională), E115 – Cerere de acordare de prestaţii în bani pentru incapacitate de muncă, E 117 - Acordarea prestaţiilor în bani în caz de maternitate şi de incapacitate de muncă şi E 118 - Notificarea nerecunoaşterii sau a încheierii perioadei de incapacitate de muncă sunt destinate persoanelor asigurate într-un stat membru al UE care îşi pierd capacitatea de muncă în timpul în care se află pe teritoriul altui stat membru al UE.
Aceste formulare sunt eliberate de către Casa de Asigurări de Sănătate numai în cazurile de incapacitate de muncă care nu sunt cauzate de un accident de muncă sau de o boală profesională.
Cum se pot obţine drepturile băneşti şi motiva absenţele
În situaţia în care o persoană asigurată într-un stat al UE se deplasează în România şi se află în incapacitate de muncă se va adresa CAS în termen de 3 zile de la începerea incapacităţii de muncă, adică întreruperea activităţii, cu certificatul medical care atestă acest lucru emis de medicul curant.
„Pe baza acestuia, CAS întocmeşte formularul E 115 şi îl adresează instituţiei din statul membru UE la care este asigurată persoana în cauză”, a arătat Anda Sălăgean.
Reprezentantul relaţiilor cu presa al casei de Asigurări de Sănătate a precizat că în termen de 3 zile de la data când persoana interesată i s-a adresat, CAS dispune realizarea controlul medical al acesteia. Raportul medicului care efectuează controlul, înscris în formularul E 116, este anexat în plic închis formularului E 115 sau este adresat ulterior.
Raportul medical este întocmit în mod regulat cu ocazia fiecărei prelungiri a perioadei de întrerupere a activităţii. Atunci când persoana interesată este aptă să reia lucrul, CAS avizează instituţia din ţara membră UE la care aceasta este asigurată asupra datei la care perioada de incapacitate de muncă ia sfârşit. Instituţia din ţara membră UE la care persoana este asigurată îşi păstrează decizia de a dispune efectuarea unui control medical al asiguratului său de către un medic a cărui alegere îi aparţine.
La primirea documentelor prevăzute anterior, instituţia din statul UE la care este asigurată persoana va examina dosarul şi va lua o decizie, pe care o va notifica apoi CAS, prin intermediul formularului E 117 – Acordarea prestaţiilor în bani în caz de maternitate şi de incapacitate de muncă sau E 118 – Notificarea nerecunoaşterii sau încetării perioadei de incapacitate de muncă.
Drepturile băneşti sunt acordate direct de instituţia la care este asigurată persoana în cauză.