După aproape o oră şi jumătate de dezbateri intense, în care fiecare consilier local a încercat să vină cu cea mai bună variantă de modificare a hotărârii de Consiliu Local în baza căreia se plăteşte taxa de salubrizare, s-a găsit o soluţie adoptată aproape în unanimitate.
Astfel, cei care, în calitate de persoane fizice, plăteau taxa pentru gunoiul produs acasă, dar şi în calitate de persoană fizică autorizată (PF), acţionari ai unei firme ori administratori, nu vor mai plăti decât o singură dată, dar în cuantumul stabilit pentru persoane juridice.
De exemplu, dacă într-un apartament locuit de patru persoane, una din ele are înfiinţat un PF, care figurează la aceeaşi adresă, respectivul va plăti o taxă de salubrizare de 5 lei/lună, iar ceilalţi trei membri ai familiei, câte 2,5 lei/lună.
De asemenea, a mai fost aprobat şi un amendament al consilierului PSD Virginel Iordache, care a propus ca celor ce au plătit de două ori această taxă anul trecut, să li se reporteze suma respectivă anul acesta, ori, după caz, chiar să li se restituie, dacă respectivii au dat faliment între timp şi nu mai au de ce plăti această taxă.
De prevederile acestei modificări aduse taxei de salubrizare pot beneficia cei care deţin cabinete (medicale, de avocatură etc.) birouri (notariale, de executori judecătoreşti, de expertiză etc.), persoanele fizice autorizate, asociaţiile familiale, precum şi cei care sunt acţionari, administratori unici şi nu au angajaţi.
( 1 mar 2008, 16:39:34