Lăsaţi fără căldură de mai bine de cinci zile. Locatarii blocului E2, sc. A, de pe strada Ştefan cel Mare, au rămas fără căldură de sâmbătă dimineaţă, după ce o echipă contractată de Termica a înlocuit ţevile de termoficare exterioare, ce făceau legătura cu instalaţia termică interioară.
Reprezentanţii Termica spun că problema a apărut din cauza vechimii de peste 40 de ani a instalaţiei interioare a blocului, în vreme ce oamenii ştiu una şi bună – că până atunci nu au avut probleme cu furnizarea căldurii.
“După ce au înlocuit cele două ţevi, au făcut probele de presiune. Atunci a ţâşnit apa de la baza blocului şi în scurt timp a umplut canalul săpat de ei. De atunci stăm fără căldură. Am pus în priză caloriferele electrice, sunt oameni bătrâni în bloc, nu pot sta în frig”, spune una din locatarele blocului, Melania Mihăilă.
Intervenţie posibilă doar prin apartamentele oamenilor
În vreme ce oamenii spun că aşteaptă ca cei care au lucrat acolo să vină să repare defecţiunile, reprezentanţii Termica spun că instalaţia interioară a blocului este proprietatea oamenilor şi nu pot interveni acolo decât cu acordul acestora şi al asociaţiei de proprietari.
“Instalaţia interioară se repară pe cheltuiala locatarilor, aşa prevede legea. Le vom da totuşi o mână de ajutor, în sensul de a le da oameni care să facă acea lucrare, precum şi o parte din materialele necesare. Mai grav e faptul că blocul nu are subsol tehnic, încât orice lucrare trebuie executată prin cele patru apartamente ale celor de la parter, iar asta nu se poate face decât făcând acolo o groapă de 2-3 metri adâncime. Nu putem interveni decât dacă se stabileşte clar cine va despăgubi proprietarii acelor apartamente şi dacă vom avea acordul proprietarilor”, a declarat şeful secţiei de termoficare, Neculai Frunzaru.
Pentru a evita această situaţie, neplăcută atât pentru cei 13 locatari rămaşi fără căldură, dar mai ales pentru proprietarii apartamentelor de la parter, o echipă contractată de Termica a încercat să repare avaria apărută la instalaţia interioară, pe la exterior, săpând la temelia blocului.
Încercarea lor nu a avut şanse de izbândă, încât, în prezent, locatarii celor 13 apartamente conectate la încălzirea centralizată nu vor putea beneficia de căldură decât după ce vor fi făcute reparaţiile la subsol.
Problema e cu atât mai complicată cu cât la parter apartamentele sunt închiriate unor societăţi comerciale, care îşi desfăşoară acolo activitatea, iar proprietarii apartamentelor nu şi-au dat încă acordul pentru efectuarea intervenţiei.
Dacă aceştia vor refuza să permită accesul echipelor de termoficare, locatarii blocului vor rămâne fără căldură pentru o lungă perioadă de timp.
(28 feb 2008, 15:27:54