Dat afară din Poliţia de Frontieră după ce a fost prins, la începutul lunii iulie 2007, cu o cantitate mare de alcool luată din magazinele duty – free aflate în incinta Punctului de Trecere a Frontierei Siret, inspectorul Gabriel Chira s-a ales zilele trecute cu dosar penal pentru ultraj, după ce l-a luat la bătaie pe unul dintre ofiţerii din cauza cărora a rămas fără serviciu.
Incidentul s-a petrecut vineri dimineaţă (22 februarie a.c.), în plină stradă, chiar în faţa Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava. Potrivit anchetatorilor, victima, comisarul şef Ioan Sinaga, se afla împreună cu alţi ofiţeri şi se pregăteau să se urce într-un autoturism, pentru a se deplasa la poligon, la o şedinţă de tragere.
Gabriel Chira a traversat strada şi, după ce a dat mâna cu unul dintre ofiţeri, l-a lovit cu palma peste faţă pe Ioan Sinaga şi i-a tras două şuturi în fund. Comisarul şef Sinaga a fost unul dintre ofiţerii care s-au ocupat de cercetarea prealabilă în cazul Chira, acesta din urmă fiind, ulterior, destituit din Poliţia de Frontieră. Ofiţerul bătut şi-a scos certificat medico-legal, pentru leziunile suferite necesitând 6-7 zile de îngrijiri medicale.
La vremea când a fost prins cu sticle de alcool luate din duty-free-uri şi burduşite în maşina personală, Chira a declarat că toată povestea a fost un abuz grosolan al şefului IJPF Suceava, comisar şef Robu Gheorghe.
(26 feb 2008, 11:41:40
CA BARBAT INTREB CATI BARBATI AR FI REACTIONAT LA FEL DE RUSINOS CA ''VICTIMA''??SA FUGA CU COADA INTRE PICIOARE....FOARTE RUSINOS SI NEDEMN!
NU SPUN CA CEEA CE A FACUT CHIRA A FOST ETIC, DAR CE AR FACE MULTI DINTRE NOI ATUNCI CAND VIESPIILE TE INTEAPA DIN TOATE PARTILE SI-TI COMPLICA EXISTENTA??LA UN MOMENT DAT NU MAI AI CE PIERDE...DE ASTA SE INTAMPLA ATATEA...CINEVA SPUNEA,CA CEI CARE SUNT ''ZMEI'' LA SERVICIU DATORITA GRADELOR SI ANUMITOR FUNCTII PE CARE LE DETIN SUNT NISTE PAPA-LAPTE IN SOCIETATE SI IN FAMILIE.OAMENI FARA CARACTER PE CARE DOAR O FUNCTIE EFEMERA II FACE SA SCOATA LA IVEALA ''FIARA DIN EI''
URAGANUL VA PA