Printre petiţiile şi sesizările ajunse pe adresa Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)Suceava se găsesc şi câteva total rupte de realitate.
Cu un conţinut care stârneşte cu uşurinţă hohote de râs, acestea ajung cu regularitate pe adresa poliţiei, cei mai mulţi semnatari fiind foarte consecvenţi în sesizările pe care le trimit.
Cu excepţia cazurilor în care cel care face sesizarea e declarat prin hotărâre judecătorească bolnav psihic, poliţiştii sunt nevoiţi să formuleze, indiferent de subiectul sesizat, un răspuns scris.
Urmăriri prin satelit, război citit în palmă
Agentul şef principal Mihai Hurjui, de la Serviciul Management Organizatoric, Comunicare Publică şi Relaţii Internaţionale al IPJ Suceava, este unul dintre poliţiştii care analizează petiţiile oamenilor. Când aduce vorba de sesizările care l-au lăsat cu gura căscată are ce povesti.
Un tânăr a trimis pe adresa poliţiei mai multe schiţe şi hărţi prin care încerca să demonstreze că este urmărit prin satelit de serviciile secrete. Insistent, acesta nu s-a mulţumit doar cu o singură petiţie, ajungând şi în audienţă la Inspectorat.
„Tot ce am putut face în acest caz a fost să-l ghidăm pe acesta către SRI, o astfel de problemă fiind de competenţa acestei instituţii”, spune agentul şef principal.
Un alt tânăr s-a prezentat la poliţie în încercarea de a convinge că poate dezamorsa un război. Acesta le-a explicat poliţiştilor că poate citi în palma mâinii sale cauzele războiului declanşat în Irak şi poate găsi o rezolvare a conflictului.
„Cu acesta chiar eu personal am purtat o discuţie în sediul poliţiei. L-am ascultat cu răbdare, chiar am încercat să înţeleg ce vrea să spună, după care am încercat să-i explic că această problemă nu ţine de competenţa poliţiei”, îşi aduce aminte Mihai Hurjui.
Probleme sexuale şi poliţişti chemaţi să tortureze
Într-o plângere recentă ajunsă la IPJ Suceava o femeie cere sprijinul poliţiei pentru aplicarea unei corecţii fizice. Negru pe alb, aceasta le-a cerut oamenilor legii să vină în sat la ea şi să tortureze şi să bată un consătean care îi face probleme. „Problemele” cu vecinii sunt de altfel la ordinea zilei. Un sucevean a reclamat că un vecin îl radiază, băgându-i unde electrice prin tavan, în timp ce un altul a trimis o petiţie prin care acesta sesiza că o vecină are puteri supranaturale şi îl vede prin perete în timp ce se masturbează.
Foarte consecvenţi
După cum spune Mihai Hurjui, cei care trimit astfel de petiţii la poliţie sunt foarte insistenţi.
„Avem clienţi permanenţi, unii vin şi de două ori pe săptămână în audienţă. Un bărbat care vine cu bicicleta la Inspectorat a devenit deja arhicunoscut, îl ştie toată lumea încă de la intrare”, povesteşte amuzat omul legii. Acesta a ţinut să precizeze că plângerile de acest gen reprezintă totuşi excepţii, astfel de cazuri reprezentând doar 2-3% din numărul petiţiilor ajunse la poliţie.
Pe parcursul anului trecut, numai către şeful IPJ Suceava au fost trimise un număr de 1272 de petiţii. 272 dintre ele nu s-au confirmat, fiind vorba de sesizări fără temei ori de probleme deja analizate şi cărora li s-a dat o soluţie. Alte câteva zeci au fost declinate către alte instituţii cu competenţă în cazul respectiv, în timp ce restul sunt în lucru.
(26 feb 2008, 11:19:22