În ciuda faptului că asupra viitorului mod de plată a taxei de înmatriculare există numeroase neclarităţi, sucevenii continuă să se prezinte la Finanţe pentru a achita sumele necesare în vederea înscrierii maşinilor noi pe care le deţin.
Cel puţin aşa reiese dintr-o statistică a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava, potrivit căreia, de la începutul acestui an nu mai puţin de 1.042 de persoane au achitat taxa de primă înmatriculare. Asta în condiţiile în care la mijlocul lunii ianuarie a.c., numărul acestora a fost de doar 257.
Potrivit datelor statistice, în contul taxei de primă înmatriculare s-au încasat în acest an nu mai puţin de 3,84 milioane de lei, echivalentul a 1,05 milioane de euro.
Cele mai multe maşini au fost înmatriculate în municipiul Suceava, cu 552 de cazuri, apoi în Fălticeni – 127, Rădăuţi – 117 şi Câmpulung Moldovenesc – 85.
Demn de remarcat este că tot în cursul acestui an, zece persoane care şi-au achitat taxa de înmatriculare au solicitat restituirea sumelor plătite, respectiv 66.048 de lei. Potrivit finanţiştilor, restituirea sumelor se poate face în condiţiile în care persoanele care achită taxa pot demonstra că nu şi-au înmatriculat autoturismele.
Statistica DGFP Suceava arată că de la introducerea taxei de primă înmatriculare, sucevenii au plătit nu mai puţin de 21,76 milioane de lei, adică aproape 6 milioane de euro.