Lista celor aproape 300 de suceveni daţi în urmărire generală de Poliţie cuprinde un nou nume: Irina Florentina Nwokeji, fostă Bobu, căutată de poliţiştii din toată ţara pentru trafic de droguri de mare risc.
În vârstă de 29 de ani, tânăra, domiciliată în comuna Grămeşti, a fost condamnată la sfârşitul anului trecut de către Tribunalul Bucureşti la nu mai puţin de 15 ani de închisoare.
Potrivit subcomisarului Iulian Damian, ofiţer specialist în cadrul compartimentului „Urmăriri” al Serviciului de Investigaţii Criminale, faptele comise de Nwokeji s-au petrecut în perioada 2002-2004, atunci când tânăra din Grămeşti a fost implicată într-o importantă reţea de traficanţi de droguri.
„S-a ocupat de organizarea traficului de droguri, recrutarea cărăuşilor, procurarea biletelor de călătorie şi efectuarea tuturor formalităţilor necesare pentru transporturile de droguri, de pe urma cărora câştiga sume considerabile de bani”, a declarat Damian.
Ofiţerul a precizat că orice persoană care deţine date sau informaţii care pot duce la prinderea tinerei din Grămeşti este rugată să sune la 112 sau să meargă la cea mai apropiată unitate de poliţie.
Subcomisarul Iulian Damian a precizat că dintre cei 278 de suceveni daţi în urmărire, pentru mai toate categoriile de fapte, de la furturi, la violuri, tâlhării, înşelăciuni, la fapte de mare violenţă, mai bine de 200 dintre ei sunt daţi în urmărire internaţională, întrucât există informaţii că au părăsit ţara.
(22 feb 2008, 12:17:06