Primarul comunei Valea Moldovei, Constantin Moroşan, a făcut plângere la Judecătoria Suceava împotriva unei amenzi primite de la Poliţia Rutieră. Deşi a avut câştig de cauză, iar sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă, o lună mai târziu, plângerea primarului s-a judecat din nou la Judecătoria Suceava. De data aceasta, judecătorii i-au respins plângerea. Ba mai mult, l-au scos şi beat la volan pe primar.
Caz inedit la Judecătoria Suceava. Magistraţii acestei instanţe au judecat de două ori acelaşi dosar şi au luat decizii total diferite, procesele fiind la o distanţă de circa o lună de zile unul de celălalt.
Păţitul acestei întâmplări tragico-comice, care scoate la iveală neglijenţa crasă a unor angajaţi ai Judecătoriei Suceava, este chiar primarul comunei Valea Moldovei, Constantin Moroşan (57 de ani).
Acesta nu mai ştie ce să facă şi habar nu are cum să rezolve situaţia. Practic, un judecător i-a dat permisul de conducere înapoi, altul, de la aceeaşi instanţă, i l-a luat. Ba mai mult, într-una dintre sentinţe, primarul a fost scos beat la volan, deşi acest lucru nu apare în procesul verbal care a stat la baza amenzii primite de Moroşan de poliţiştii de la Circulaţie.
Toată această incredibilă poveste pleacă de la un incident petrecut pe data de 21 iulie 2007, atunci când Constantin Moroşan, aflat la volanul unui autoturism marca Seat, a fost oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere în zona Metro Suceava şi a fost amendat cu 780 de lei (20 de puncte amendă).
De asemenea, poliţiştii i-au reţinut primarului şi permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Motivul, aşa cum reiese din procesul verbal cu pricina: „a condus autoturismul marca Seat cu numărul de înmatriculare SV-07-REL pe Bulevardul 1 Decembrie din Suceava, iar în faţa Spitalului Judeţean a circulat pe sensul opus de mers, ocolind denivelarea de limitare a vitezei din zona trecerii de pietoni. De asemenea, nu avea montată în partea din spate plăcuţa cu numărul de înmatriculare”.
Primarul a refuzat să semneze procesul verbal, susţinând că numai partea cu plăcuţa de înmatriculare (căzută în timp ce se afla la cumpărături în Suceava) era adevărată. Din acest motiv, Constantin Moroşan a formulat plângere împotriva procesului verbal de sancţionare şi constatare a contravenţiei, cererea sa fiind înregistrată la Judecătoria Suceava.
I-au dat permisul înapoi şi i-au redus amenda
Pe data de 8 octombrie 2007, instanţa, compusă din judecător Maricel Nechita şi grefier Elena Cătălina Slevoacă, admite în parte plângerea primarului şi hotărăşte reducerea cuantumului amenzii contravenţionale de la 20 la 10 puncte amendă, respectiv de la 780 de lei la 390 de lei, pe motiv că nu avea montată în partea din spate plăcuţa de înmatriculare.
Pe adresa Primăriei Valea Moldovei a ajuns ulterior şi o scrisoare de debitare trimisă de Judecătoria Suceava, prin care se cerea recuperarea datoriei de 390 de lei de la debitorul Constantin Moroşan, nimeni altul decât primarul comunei. Edilul şi-a plătit amenda şi şi-a recuperat permisul de conducere, decizia din 8 octombrie 2007 rămânând definitivă şi irevocabilă.
„Nu m-ar mira să mai primesc acasă o sentinţă, că am omorât doi oameni”
Lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată aproximativ o lună mai târziu, când Constantin Moroşan a primit o citaţie la un nou proces la Judecătorie.
„Nu m-am gândit că e acelaşi lucru. Eram prins atunci cu alegerile europarlamentare şi, efectiv, am uitat… Nu m-am prezentat la proces. M-am gândit că o să mă mai cheme o dată, că trebuie să mă audieze”, povesteşte primarul.
După câteva săptămâni, primarul din Valea Moldovei s-a trezit acasă cu o înştiinţare din partea Judecătoriei Suceava. Constantin Moroşan a rămas cu gura căscată când a văzut că primise o altă sentinţă la aceeaşi plângere contravenţională pe care o făcuse la Judecătoria Suceava.
De data aceasta, instanţa, compusă din judecătorul Constantin Bălan şi Maricica Dănilă, a decis, la 26 noiembrie 2007, respingerea plângerii făcute de primar.
„Nu-mi venea să cred. Am citit şi am recitit foile alea de mai multe ori... Nu pot să înţeleg cum s-a putut întâmpla aşa ceva”, ridică din umeri edilul. În timp ce se crucea citind noua sentinţă, Constantin Moroşan a observat că angajaţii Judecătoriei l-au scos şi beat la volan, deşi acest lucru nu apare nicăieri în procesul verbal întocmit de poliţiştii de la Circulaţie.
„Nu m-ar mira să mai primesc acasă o sentinţă, tot de la Judecătorie, de data aceasta că am omorât doi oameni”, zâmbeşte primarul.
În acest moment, la Primăria Valea Moldovei, sunt înregistrate două scrisori de debitare pe numele primarului, una pentru suma de 780 de lei, cealaltă pentru 390 de lei.
(22 feb 2008, 11:33:26