Primarul municipiului Rădăuţi, Mihai Frunză, a prezentat, la conferinţa de presă de miercuri, 20 februarie, intenţia municipalităţii de a contracta o linie de credit de circa 40 miliarde lei, astfel încât să se asigure o parte din finanţarea lucrărilor de investiţii, dar să se suplimenteze suma alocată pentru proiecte şi programe.
„În acest an, conform bugetului aprobat, sunt alocate 15 miliarde lei pentru susţinerea de proiecte, 7 miliarde de la bugetul local şi 8 miliarde lei vechi din linia de credite. Avem o listă de proiecte prioritare pentru localitate pentru care sperăm să obţinem finanţare din fondurile structurale, de mediu sau guvernamentale”, a ţinut să sublinieze primarul Mihai Frunză.
Cu această ocazie, directorul economic a precizat că lucrările de reabilitare interioară (reparaţii, văruieli, înlocuirea parchetului, a cortinei etc) realizate anul trecut la Casa de Cultură, în valoare de circa 2 miliarde lei, au fost suportate integral din bugetul local. De asemenea, reabilitarea Galeriei de artă şi a Bibliotecii municipale, unde s-a introdus încălzire, s-au montat centrale proprii etc, a fost suportată integral de la bugetul local, din banii contribuabililor.
„Aş vrea, pe această cale, să corectez o informaţie eronată lansată în presă - nu-i pot spune gogoaşă electorală, deoarece nu fac politică. Bani din alte surse nu am primit până la această dată decât pentru termoficare şi apă-canal”, a afirmat directorul economic.