Un puternic incendiu a izbucnit, luni după-amiază, în jurul orei 17:00, la fabrica de lapte din comuna Panaci (Camilact SRL), zeci de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava intervenind pentru stingerea flăcărilor.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent la acoperişul clădirii pe o suprafaţă de circa 400 de metri pătraţi, cu posibilitate de propagare la clădirile învecinate.
Pentru stingerea flăcărilor care ameninţau să înghită întreaga fabrică şi anexele acesteia, bunuri estimate la aproximativ 2.000.000 de lei, la faţa locului a fost mobilizată o întreagă armată de pompieri, de la Detaşamentul Vatra Dornei, precum şi din cadrul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din Panaci şi Şaru Dornei.
În cele din urmă, după aproape trei ore şi jumătate, incendiul a fost lichidat, pagubele fiind estimate la circa 100.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al ISU Suceava, în urma incendiului au ars astereala din lemn a acoperişului din tablă Lindab, pe circa 400 metri pătraţi, planşeul depozitului de marfă pe o suprafaţă de circa 25 de metri pătraţi, precum şi planşeul centralei termice pe aproximativ 50 de metri pătraţi.
„Cauza incendiului este în curs de stabilire”, a precizat căpitanul Dan Baltaru, ofiţer de informare şi relaţii publice în cadrul ISU Suceava.
Un gater şi o casă, cuprinse de flăcări
Tot luni după-amiază, pompierii au fost nevoiţi să intervină la un incendiu izbucnit la un gater de pe strada Iacob Zadik, din municipiul Rădăuţi. Pompierii au reuşit să stingă flăcările în aproximativ o oră, reuşind limitarea pagubelor şi salvarea halei de producţie, estimată la 150.000 de lei.
Incendiul a izbucnit, au stabilit pompierii, din cauza nerespectării normelor de sudură-tăiere.
Alarma a sunat la ISU Suceava şi pentru a treia oară în cursul zilei de luni, o persoană anunţând izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Capu Codrului.
Deşi au ajuns în scurt timp la faţa locului, flăcările au înghiţit întreaga casă, aceasta fiind distrusă în mare parte.
De data aceasta, pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza jarului căzut din sobă, structura din lemn a casei favorizând propagarea cu rapiditate a flăcărilor.