„Decadenţa sincerităţii. O filosofie naivă prin gânduri simple”, aparţinând profesorului sucevean Marius Eşi, volum publicat în limbile română, franceză şi engleză, a fost lansat sâmbătă la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava.
Volumul lui Marius Eşi a fost tradus în limba franceză de Irina Lulciuc, iar în limba engleză de Tinela Nastasi.
„Decadenţa sincerităţii. O filosofie naivă prin gânduri simple” reprezintă, potrivit autorului, „trăiri, emoţii care nu au dat pace subiectivităţii. Astfel, unele dintre aceste trăiri, unele filosofii, au rămas în amintirile trecutului, în crizele existenţiale de altă dată, şi poate că e mai bine că s-a întâmplat astfel”.
Autorul volumului, Marius Eşi, este absolvent al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1998, profesor titular de ştiinţe socio-umane la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” şi profesor de socio-umane la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava.
Cariera lui profesională s-a dezvoltat prin participarea la nenumărate manifestări ştiinţifice, simpozioane, congrese, la cursuri, stagii de formare şi şcoli de vară.
În ceea ce priveşte activitatea publicistică a lui Marius Eşi, aceasta este una de amploare, profesorul fiind autorul a numeroase articole de specialitate.
(18 feb 2008, 13:08:14