Anual, mii de suceveni, adulţi şi copii, suferă intervenţii chirurgicale în urma cărora rămân fără anumite părţi anatomice.

În timp ce unele operaţii sunt mai uşoare, precum cele pentru extirparea apendicelui, amigdalelor, colecistului şi splinei, altele au un grad mai ridicat de dificultate, cum ar fi cele pentru îndepărtarea intestinului gros, stomacului, glandei tiroide, sânilor, uterului, ovarelor.

Potrivit medicilor, majoritatea mădularelor au un rol bine determinat, dar unele dintre ele nu folosesc la mare lucru, ba chiar pot provoca mari neajunsuri în cazul în care se mai păstrează. Este şi cazul apendicelui, despre care unele voci din rândul doctorilor susţin că este important doar pentru chirurgi, ca suport financiar, având în vedere numărul mare de operaţii de extirpare a lui, voci care chiar au militat pentru scoaterea lui încă de la naştere, pentru a se evita viitoarele complicaţii.

 

Apendicele

Anul trecut, numai la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava, circa o mie de persoane, atât adulţi cât şi copii, au suferit operaţii considerate banale, prin care li s-au îndepărtat organe precum apendicele, colecistul, amigdalele sau splina.

„Întotdeauna organele care se extirpă sunt bolnave, iar intervenţia chirurgicală se practică pentru că nu mai există o altă modalitate de tratament. Dacă nu s-ar efectua ar apărea complicaţii grave, unele dintre ele putând conduce chiar la deces”, explică şeful secţiei Chirurgie Generală, doctorul Sorin Hîncu.

Datele contabilizate de această unitate sanitară arată că cea mai mare parte a intervenţiilor uşoare s-au realizat pentru scoaterea apendicelui. Acest organ, care are forma unui deget de mănuşă, este localizat la limita dintre intestinul subţire şi cel gros şi poate avea până la 10 centimetri lungime şi aproape un centimetru în diametru.

Dr. Sorin Hîncu afirmă că apendicele este inutil pentru digestie, iar practica medicală arată că, uneori, poate fi chiar dăunător, fiind vorba aici de situaţiile în care resturile nu mai găsesc drumul către exterior şi rămân să putrezească înăuntru, provocând inflamaţii şi dureri atroce. Acest organ are un oarecare rol în apărarea organismului, dar atunci când nu mai funcţionează mormal trebuie scos pentru a nu deveni el însuşi un focar de infecţie, spune medicul sucevean.

“Apendicul se extirpă pentru că este un organ cu foarte mulţi foliculi limfatici care se infectează la un moment dat, iar terapia cu antibiotic nu este eficace. Chiar dacă se limitează infecţia cu antibiotic, după un timp ea revine şi atunci singura soluţie este extirparea acestui organ care şi aşa nu are un rol bine determinat”, explică şeful secţiei Chirurgie Generală.

În 2007, circa 250 de adulţi şi cam tot atâţia copii internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă au fost nevoiţi să renunţe la apendice, o componentă anatomică aparent inofensivă, dar care poate da complicaţii serioase şi chiar determina decesul.

 

Colecistul

Tot în această unitate sanitară, anul trecut, au rămas fără colecist 400 de bolnavi adulţi şi circa 5 pacienţi cu vârsta până în 18 ani. Conform dr. Sorin Hîncu, colecistul (fierea) este un recipient în care se colectează pentru un timp secreţia de bilă din ficat, care apoi este eliberată ritmic.

Uneori, din diverse motive (factori precum cei anatomici, dar îndeosebi obiceiuri alimentare bazate pe grăsimi), funcţionarea colecistului este afectată, dereglându-se astfel şi secreţia bilei, care este deficitară sau în exces.

Cea mai frecventă afecţiune a vezicii biliare este colecistita, adică inflamaţia colecistului, care poate fi cu pietre (litiază biliară) sau fără pietre. O colecistită acută fără litiază se poate rezolva cu un tratament intens, pe când una cu pietre e mult mai gravă, necesitând de obicei intervenţie chirurgicală de urgenţă.

„Evoluţia calculilor este întotdeauna aceeaşi, şi anume se măresc şi se înmulţesc, împiedicând colecistul să-şi îndeplinească funcţia de rezervor al bilei. Pe de altă parte, ei pot să astupe ieşirea din vezică şi atunci în mediul închis care se formează apare imediat infecţia. De asemenea, calculii pot migra şi pot astupa căile biliare, situaţie care determină icterul mecanic. Mai mult, ei pot migra şi afecta canalul de excreţie al pancreasului, lucru care duce la pancreatita acută. Deci, numai complicaţii, iar în faţa lor şi a faptului că vezica nu mai funcţionează soluţia este bineînţeles extirparea”, punctează şeful secţiei Chirurgie Generală.

 

Amigdalele

Chiar dacă apendicele conduce topul intervenţiilor uzuale, iar la mică distanţă se situează colecistul, amigdalele ocupă şi ele o poziţie importantă.

Statisticile Spitalului Judeţean de Urgenţă plasează amigdalele pe un loc deloc de neglijat în ceea ce priveşte organele fără care rămân cel mai des sucevenii.

În 2007, medicii de la această unitate sanitară au lăsat fără ele circa 100 de adulţi şi aproape un număr dublu de copii. Şi asta, chiar dacă amigdalele sunt o poartă eficientă de apărare a organismului împotriva infecţiilor, astfel încât trebuie păstrate cât se poate de mult.

Ele sunt formate din vegetaţii adenoide (denumite popular polipi, situate mai sus de cerul gurii şi în partea dinapoi a nasului), amigdala linguală (în josul limbii) şi două amigdale palatine (situate de o parte şi de alta a cerului gurii) şi joacă un rol important în apărarea organismului contra infecţiilor bacteriene, reprezentând o mică parte a sistemului imunitar.

Amigdalele şi vegetaţiile adenoide sunt utile atâta vreme cât funcţionează normal, dar dacă apar amigdalite repetate, atunci amigdalele devin un focar de infecţie şi trebuie scoase.

 

Splina

Un alt organ pentru care indicaţia de extirpare este foarte precisă când intervin anumite situaţii, fiindcă altfel riscurile sunt majore, este splina. Situată în partea stângă a abdomenului, sub coasta a zecea, ea este o masă de culoare roşu închis, spongioasă, de mărimea unui pumn, care cântăreşte la adult în jur de 200 de grame.

Splina este unul din cele mai importante organe ale sistemelor limfatic şi imun. Funcţiile ei sunt distrugerea eritrocitelor şi trombocitelor bătrâne, transformarea hemoglobinei în bilirubină. Ea constituie un depozit foarte important de fier în organism (rezultat în urma descompunerii hemoglobinei), poate produce anticorpi (persoanele cărora le lipseşte splina sunt mai predispuse la anumite afecţiuni bacteriene). La fetuşi, ea produce eritrocite şi leucocite, însă către ultimele luni ale vieţii intrauterine această funcţie este preluată de măduva oaselor.

Dr. Sorin Hîncu precizează că splina se scoate îndeosebi din cauza unor traumatisme, care provoacă ruperea ei. “Când splina se rupe, în cavitatea abdominală apare o hemoragie mare, iar soluţia este scoaterea ei. În ultimul timp, s-au încercat diverse metode, şi anume să se coase la loc sau să se extirpe parţial, dar este nevoie de o dotare cu totul aparte. Aceste soluţii presupun multe lucruri speciale, cum ar fi de exemplu un clei biologic, şi au avut mai mult sau mai puţin succes”, a arătat şeful secţiei de Chirurgie Generală cu precizarea că sunt şi situaţii când splina este bolnavă şi trebuie scoasă, respectiv în ciroza hepatică, în anumite boli ale sistemului imunitar, în boli neoplazice.

În 2007, până la 10 copii au rămas fără splină, numărul adulţilor cărora li s-a extirpat acest organ fiind cel puţin dublu.

 

„Organismul uman suportă bine lipsa unor organe”

Alte organe care sunt frecvent îndepărtate, total sau parţial, sunt intestinul gros, stomacul, uterul, ovarele, sânii, glanda tiroidă, scoaterea acestora fiind indicată, în general, din cauza unor formaţiuni tumorale.

Dr. Sorin Hîncu spune că organismul uman se poate descurca bine chiar şi în lipsa acestor părţi anatomice, dacă se respectă anumite indicaţii terapeutice.

„Organismul suportă bine lipsa unor organe, asta de fapt este şi raţiunea pentru care se practică intervenţiile de extirpare. Dacă n-ar fi fost aşa, medicina ar fi evoluat în alte direcţii. Sunt afecţiuni care determină scoaterea unui întreg organ, care este foarte important, iar bolnavul rămâne cu un grad de handicap. De exemplu, dacă se scoate stomacul, pacientul trebuie să aibă o anumită alimentaţie, într-o anumită cantitate, să fie ajutat de medicamente. Dacă se scoate o porţiune de pancreas, bolnavul rămâne cu un grad de diabet. Sunt nişte suferinţe, dar ele se compensează prin regim, prin tratament”, a conchis medicul sucevean.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Organele de care se lipsesc cel mai des sucevenii.

Comentarii