Frigul şi-a pus amprenta şi pe facturile la încălzire ale sucevenilor, care, pentru luna ianuarie, sunt cele mai mari de iarna aceasta. În cazul apartamentelor cu trei camere, creşterea înregistrată este şi de 60%, comparativ cu facturile de acum un an, când era şi un preţ mai mic al gigacaloriei, dar şi o iarnă extrem de călduroasă.
Ianuarie – cele mai mari facturi la căldură
Dacă în urmă cu un an, în ianuarie 2007, costul mediu de încălzire a unui apartament de o cameră a fost de 85 de lei, pentru unul de două camere – 141,82 de lei, iar pentru trei camere – 184,37 de lei, anul acesta, conform calculelor efectuate de Termica, în funcţie de consumul mediu de gigacalorii înregistrat pentru luna anterioară, proprietarii unui apartament cu o singură cameră, cu un consum de 0,88 gigacalorii, trebuie să se aştepte la costuri de aproximativ 136,43 de lei.
La un apartament cu două camere, consumul mediu înregistrat pentru luna ianuarie a fost de 1,467 gigacalorii, ceea ce rezultă într-o factură de 227,38 de lei.
Cei care locuiesc în apartamente cu trei camere trebuie să se aştepte la facturi de aproximativ 300 de lei, deoarece consumul mediu înregistrat în Suceava la acest tip de locuinţe a fost de 1,9 gigacalorii.
Practic, aceste calcule sunt orientative, deoarece consumul de gigacalorii diferă de la un bloc la altul şi poate fi influenţat de o mulţime de alţi factori, de la lipsa unei izolări termice corespunzătoare, montarea deficitară a repartitoarelor, nedeclararea consumurilor reale de către vecini, până la erori de calcul din partea firmelor de repartitoare.
Comparativ, pentru luna decembrie 2007, facturile medii la căldură pentru un apartament de o cameră au fost de 93 de lei, la două camere - 155 lei, iar la trei camere - 201,5 lei.
De ce au crescut facturile la căldură
Principalul motiv pentru care sucevenii trebuie să plătească mai mult luna aceasta, pentru căldura din ianuarie, o reprezintă consumurile mult mai mari, determinate de temperaturile extrem de reduse.
Astfel, dacă în ianuarie 2007 media temperaturilor exterioare a fost de +3,7 grade Celsius, în ianuarie 2008 am avut parte de zile cu mult mai friguroase, media lunară fiind de –2,09 grade Celsius.
La fel de important e faptul că facturile din luna ianuarie 2008 cuprind un număr mai mare de zile de facturare – 34, aici fiind prinse şi consumurile din ultimele zile ale lunii decembrie 2007, când s-au înregistrat cele mai mici temperaturi din această iarnă, de –23 de grade Celsius.
Nu în ultimul rând, valoarea facturilor este influenţată de creşterea preţului gigacaloriei, de la 140 de lei, cât era în ianuarie 2007, la 155 de lei, cât este în prezent.
(14 feb 2008, 11:45:13