Şi-au dat mâna pentru a rezolva un conflict. Poliţiştii, preotul satului şi viceprimarul s-au adunat zilele trecute în sediul Poliţiei din comuna Arbore pentru a media un conflict între doi romi, tată şi fiu.
Totul a plecat de la o idee a şefului de post din comună. Îngrijorat că scandalul poate degenera oricând în acte grave de violenţă, omul legii i-a chemat pe cei doi scandalagii la poliţie, pentru a lămuri lucrurile.
La şedinţă au fost chemaţi încă 9 romi, apropiaţi ai celor doi, dar şi preotul şi viceprimarul din localitate, încingându-se o „şedinţă” de mai bine de trei ore.
„Ne-am unit cu toţii la aceeaşi masă pentru a-i convinge pe aceşti oameni să se liniştească. Am considerat că dacă vor avea în faţă şi un preot, şi un reprezentant al Consiliului Local, cei doi vor înţelege că nu mai pot continua scandalurile. Suntem foarte atenţi la astfel de conflicte, pe care încercăm să le stingem din primă fază”, spune agentul şef principal Petru Pâslaru, şefului Poliţiei din comuna Arbore. Acesta susţine că după această întâlnire, organizată la finele lunii ianuarie, spiritele s-au mai calmat între cei doi, şi nu exclude să mai organizeze astfel de întruniri şi în alte situaţii asemănătoare.
Scandal de la casele lui Gigi Becali
Toată povestea a început după ce Mihai Puşcaşu, un rom din comuna Arbore, a depus o plângere la poliţia din comună, sesizând că fiul acestuia, Mihai Puşcaşu, îl ameninţă adesea cu moartea. Tot scandalul, după cum am aflat de la şeful de post, pleacă de la casele ridicate de omul de afaceri Gigi Becali pentru localnicii rămaşi fără locuinţe după inundaţiile din vara lui 2006. Dacă fiul a primit o astfel de casă, tatăl a rămas pe dinafară, şi de aici a pornit un adevărat război.
(12 feb 2008, 14:13:56