Aproape un sfert dintre cadrele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au primit zilele trecute salarii de merit pentru rezultatele obţinute în cursul anului 2007.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu, salariile de merit au fost acordate la propunerile şefilor structurilor şi subunităţilor din judeţ, cu aprobarea mai marilor Poliţiei.
„Toţi cei care au primit aceste salarii de merit au obţinut, în cursul anului trecut, rezultate foarte bune în activitatea pe care au desfăşurat-o”, a spus Botezatu.
Dintre cei 400 de angajaţi ai IPJ Suceava, 29% sunt ofiţeri, 69% agenţi, iar 2% personal contractual (civil). Purtătorul de cuvânt al Poliţiei a precizat că salariul de merit reprezintă 20% din salariul de bază al fiecărui poliţist premiat (fără sporuri).
( 8 feb 2008, 12:08:08