Schimbările bruşte de temperatură din ultimele trei săptămâni au dat de lucru medicilor pediatri care se confruntă cu tot mai multe cazuri de copii cu afecţiuni respiratorii.
Numărul copiilor bolnavi creşte considerabil de la o zi la alta, iar pentru că cei mai mulţi sunt aduşi tardiv la doctor, vindecarea este dificilă şi de durată.
Dr. Iulia Frunză, şeful secţiei de Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, spune că numărul îmbolnăvirilor este foarte mare, iar majoritatea cazurilor sunt forme grave.
Sursa citată arată că, la ora actuală, secţia pe care o conduce funcţionează la capacitate maximă, iar în Reanimare deja nu mai sunt locuri.
Mulţi copii şi la Infecţioase
„Sunt internaţi foarte mulţi copii cu laringite, pneumonii interstiţiale, bronho-pneumonii, diaree. O parte dintre aceste afecţiuni se regăsesc şi la sugarii mici, între 0 şi 3 luni. În multe cazuri este vorba de forme severe, care prelungesc perioada de spitalizare. Sfătuiesc părinţii ca, la primele semne de boală, să nu stea prea mult pe gânduri şi să vină cu copiii la doctor”, a punctat dr. Iulia Frunză cu precizarea că, zilnic, printre consultaţiile medicilor pediatri se regăsesc şi cazuri de copii cu afecţiuni ce ţin de Boli Infecţioase, precum enterocolite, meningită, care sunt direcţionate spre această secţie.
Pediatria Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava dispune de 90 de paturi, în timp ce Reanimarea acestei secţii numără 15 paturi.