Repartizarea bugetului pentru localităţile judeţului Suceava, realizată săptămâna trecută de Consiliul Judeţean, este verificată de prefectul de Suceava, Orest Onofrei, după ce chiar unul dintre vicepreşedinţii CJ, Stela Acatrinei, a declarat că bugetul a fost votat de consilieri în necunoştinţă de cauză.
Onofrei a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că a solicitat explicaţii la Consiliul Judeţean în legătură cu criteriile după care s-au repartizat sumele pe localităţi pentru acest an.
„Din datele de până acum reiese că nu s-au respectat condiţiile legale. Voit sau din omisiune, s-a făcut o eroare majoră la veniturile realizate în 2007. Astfel, există o diferenţă foarte mare între sumele care figurează la Direcţia de Finanţe şi cele pe care le-a luat în calcul Consiliul Judeţean, deşi sursa este aceeaşi: Direcţia de Finanţe. Se pare că singurul criteriu care s-a respectat este acela că nu s-a respectat nici un criteriu”, a declarat Orest Onofrei.
În opinia acestuia, unele localităţi au fost favorizate în detrimentul altora, îndeosebi oraşele noi, care ar fi avut nevoie de sume mai mari. De asemenea, conform prefectului, la repartizarea bugetului consilierii nu au ţinut cont că foarte multe comune care au primit bani mai mulţi aveau deja sume consistente în conturi, ca fond de rulment.
„Dacă în urma verificărilor vom constata că există lacune de legalitate vom solicita CJ reanalizarea bugetului”, a concluzionat Onofrei.
( 6 feb 2008, 13:29:08
Intrebare concurs: Cate poduri spre Campulung vor ramane dupa urmatoarea runda de inundatii?
Variante:
A. doua
B.unul
C.nici unul