Promovat binişor, spectacolul din Discoteca VOX de la Casa de Cultură, deşi desfăşurat oarecum nepotrivit, în zi de joi, şi durând binişor dincolo de miezul nopţii, a atras câteva sute bune de doritori de Muzică, afişul anunţând cel puţin două nume-etalon pentru peisajul muzical sucevean – Odissey şi T-Jazz – dar şi două care se anunţau ca surprize plăcute: Piatra şi 99 Degrees, primul de orientare metal-rock, celălalt de blues.

 

O strigare.

Ca unul care am făcut ce am făcut şi nu prea am avut timp în ultimii ani să văd la lucru crema muzicii sucevene, m-am dus acolo cu convingerea că nu-i timp pierdut… Ba, am mai dat şi o strigare prin „Ştefan” (nu doar la clasele care se bucură de opţionalul „Pop Culture”), drept pentru care o bună parte din spectatori au constituit-o elevii. Am fost însă şi destui adulţi, riscul de a ajunge vineri la serviciu cu ochii cârpiţi asumându-mi-l fără regrete.

Au fost patru ore de încântare, fiecare din cei prezenţi găsind printre grupurile prezente în spectacol măcar unul sau două care să-l încânte.

 

Odissey

A deschis seara Odissey, în formula Cristi Rangu – chitară, voce şi lider incontestabil al grupului, Lucian Andraşcu – tobe, Răzvan Rusu – chitară bass, Relu Calcea – chitară, voce, şi ultima, dar deloc la urmă – Cristina Leonte. Elevă încă, la Colegiulla Amadeus. cântat piesele noi, de pe ultimul album, fanii bucurându-se şi bisându-i cu entuziasm. Seamănă sound-ul lor cu Phoenix? Şi ce dacă? Asta-i rău într-o ţară năpădită de manea şi de maimuţe playback-iste? de Artă, Cristina are o voce superbă, ba mai învârte şi vioara de-adevăratelea, nu ca penalele playback-iste de Au

 

Piatra.

A venit apoi Piatra, grup alcătuit din doi Odissey-işti (Cristi şi Relu), plus Leonard Meliş la tobe şi Bogdan Luparu – voce şi chitară.

Prilej numai bun pentru „metaliştii” din sală să-şi zgâlţâie fizicul, iar pentru membrii grupului de a susţine nişte solo-uri absolut remarcabile pe piesele „mişcate”, alternate cu două balade cât se poate de reuşite….

 

99 Degrees.

Şi a venit momentul de blues, de fapt rhythm and blues (ăla adevărat, nu panaramele de tânguieli cu tentă soul pe care maimuţele – şi ale noastre, şi ale lor! – ni le oferă drept „arănbi”-uri în ziua de azi) cu 99 Degrees.

Cine-s ei? Îi ştiţi: ăia patru de respirau… Muzică prin toţi porii! Adică Jovi (parcă pe vremuri îşi scria numele „Giovi” – ori mi-a scris greşit Dani Saghin componenţa!?), inepuizabil şi pe zi ce trece mai meşter la chitară, ca să nu mai vorbim de vocea lui unică în peisajul muzicii româneşti, John – clape, Giuly – tobe şi Dani Saghin, prieten bun şi, oarecum, elev de-al meu în ale pescuitului, „băsarul” câştigător acum câţiva ani al Premiului I la „Cerbul de Aur” cu grupul Slang. Impecabil pe „Tender”-ul lui, a dat consistenţă deosebită sound-ului. Iar de cântat, s-a cântat ce trebuie: Stevie Ray Vaughn, Willie Dixon, parcă şi ceva J. J. Cale (poate mă înşel, şi ce dacă?), oricum au fost minunaţi şi bisaţi şi ei, ca toţi ceilalţi. Ba parcă şi mai şi.

 

T-Jazz.

La urmă (dar nu la urmă de tot, că la sfârşit a fost şi jam-session-ul la care nu putea lipsi Bobby Stroe la tobe, în rest prezentator al întregului spectacol) au venit Ei, mărimile absolute: T-Jazz, adică Daniel Dragomirescu – chitară, Marius Vrânceanu „Mur” – tot chitară, Lucian Rusu – tobe, plus Dani Saghin, bass, rămas pe scenă încă „o tură”. Ce mai, „profesori”! E drept că ei sunt chiar profesor de meserie.

Afirm răspicat că nivelul la care au ajuns depăşeşte nu doar graniţele Sucevei, ci şi ale ţării. Ca unul care urmăreşte pe „Mezzo” tot ce se poate, susţin că T-Jazz ar avea loc în orice festival, de la Nice şi Montreaux până la New Orleans.

Dincolo de reluările impecabile după Miles Davies ori Mahavishnu John McLaughlin, au venit şi cu două compoziţii proprii, cu nimic sub nivelul maeştrilor.

Deloc surprinzător, elevii ştefanişti au salutat cu entuziasm performanţele uluitoare la chitară ale profesorului lor de religie, Marius Vrînceanu.

 

Bis!

O seară extraordinară, care se cere repetată. Clonată la infinit. Cristi Rangu, cel care a fost sufletul întregului eveniment, promovându-l pe toate canalele media (presă scrisă, T.V., radio) merită nu doar salutat cu mult respect ci şi bisat încă o dată. Şi încă o dată. Până când vom curăţa ţara de gunoiul servit pe post de muzică şi vor rămâne numai ei, cei care fac Muzică.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La Suceava se face Muzică!.

Comentarii