Un individ din comuna Rîşca este cercetat penal de poliţiştii de la Investigarea Fraudelor, fiind acuzat că l-a ţepuit cu 180.000 de lei pe patronul unui gater din oraşul Gura Humorului.
În urmă cu două zile, la propunerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, procurorii au început urmărirea penală împotriva ţeparului (V.M., în vârstă de 29 de ani), pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Potrivit anchetatorilor, acesta, în calitate de administrator la o societate comercială din localitate, a achiziţionat, de la un gater din Gura Humorului, material lemnos în valoare de 180.000 de lei, pentru care a emis trei file cec.
În momentul în care patronul gaterului s-a dus să-şi ridice banii, de la bancă i s-a spus că aşa-zisul cumpărător nu are nici un leu în cont, fiind îndrumat să facă plângere la Poliţie.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor.
( 1 feb 2008, 16:04:28