Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 30 ian 2008 - Anul XIII, nr. 24 (3705)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

„Rănile” naturii

Cele mai poluate zone din judeţul Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Chiar dacă Suceava este judeţul cu cea mai mare suprafaţă împădurită din ţară, perimetrele care se confruntă cu cele mai grave probleme privind poluarea se află în zona sa de munte.

Sistarea activităţii în perimetrele miniere Călimani, Tarniţa şi Fundu Moldovei nu a redus câtuşi de puţin efectele poluării în zona de munte a judeţului Suceava. Din păcate, odată cu închiderea societăţilor de exploatare a minereului în zonele amintite nu au fost demarate şi lucrările de ecologizare a acestor areale.

„Poluarea şi riscul pentru comunităţile umane sau pentru ecosistemele naturale din siturile miniere nu dispar odată cu încetarea activităţii de exploatare şi preparare a substanţelor minerale utile, ci continuă şi după încetarea acestora. Siturile respective rămân în continuare surse de poluare şi de risc. Neluarea în seamă a acestor riscuri a condus uneori la înregistrarea unor accidente sau chiar catastrofe, fie din punct de vedere ecologic, fie direct asupra comunităţilor omeneşti”, a declarat Anca Ionce, inginer geolog şi comisar în cadrul Gărzii de Mediu Suceava.

Aceasta a precizat că, dacă pentru activităţile industriale prezente sau viitoare este mai uşor să se prevadă, din punct de vedere legislativ, măsuri clare, concrete de responsabilităţi în vederea remedierii şi reamenajării terenului pe parcursul şi la încheierea activităţii, pentru siturile care au fost poluate şi degradate mai demult, aşa numitele „poluări istorice”, dificultăţile în stabilirea unor măsuri legislative sunt evidente.

      

Perimetrul minier Călimani, o rană deschisă în inima muntelui

Perimetrul minier Călimani constituie, în continuare, o sursă majoră de poluare a tuturor factorilor de mediu din zona centrală a munţilor Călimani.

Întins pe o suprafaţă de 492,88 de hectare, aproximativ 66 de hectare din acest perimetru sunt ocupate de carieră, aproximativ 100 de hectare de haldele de steril, 10 hectare de iazul de decantare de steril uzinal şi 30 de hectare de platforma industrială.

Un potenţial risc de poluare, în special a cursului râului Neagra Şarului, îl reprezintă iazul de decantare a sterilului uzinal Dumitrelu. În urma unor ploi torenţiale, în zona iazului de decantare, există posibilitatea colmatării puţului colector a apelor cu aluviuni din amonte de corpul iazului, fapt care ar afecta stabilitatea depozitului.

Închiderea, în anul 2003, a minei de exploatare a zăcământului de sulf şi a uzinei de preparare a sulfului tehnic, prin construcţia de diguri de beton la gurile galeriilor şi pozarea de conducte pentru evacuarea apelor de mină şi a gazelor emanate din subteran, lucrări miniere ce reprezintă doar 5 % din activitatea minieră din areal, au redus nesemnificativ impactul negativ asupra mediului.

În prezent, a fost emis un Acord de mediu pentru realizarea lucrărilor de reabilitare ecologică. Principalele aspecte care se urmăresc la reabilitarea ecologică a arealului pe care s-a desfăşurat activitatea de preparare a sulfului, pe lângă dezafectările instalaţiilor ce trebuiesc făcute sub atentă supraveghere pentru că acestea mai pot conţine material supus flotării, reactivi, sunt cele legate de amenajarea depozitelor de steril minier şi uzinal, de amenajare şi ecologizare a traseului conductei de steril şi amenajări pentru evacuarea apelor poluate.

 

Pericolul din zona Tarniţa

Activitatea uzinei de preparare a minereurilor cuprifere şi baritinei Tarniţa a fost sistată definitiv la începutul anului 2007, când a fost solicitat şi obţinut acordul de mediu pentru demararea lucrărilor de reabilitare ecologică a zonei miniere. Principalul factor de risc asupra mediului şi a populaţiei îl reprezintă iazul de decantare steril uzinal Tărnicioara, care are aproximativ 80 m înălţime, ocupă o suprafaţă de 28,5 hectare şi are depozitată o cantitate de aproximativ 15,5 tone de steril uzinal.

„Există motive de îngrijorare cu privire la stabilitatea acestui depozit, având în vedere evoluţia din ultimul deceniu. Elocvent este evenimentul din luna iunie a anului 2006, când ploile extrem de puternice au colmatat grătarele de la intrarea galeriei de subtraversare a iazului, fiind nevoie de un efort uriaş uman, material şi financiar pentru îndepărtarea pericolului antrenării masei de steril pe valea Suhăi”, a precizat comisarul Anca Ionce.

Blocarea galeriei de subtraversare a pârâului Scăldători, pe sub corpul iazului, a însemnat acumularea apelor în spatele digului de capăt, intrarea în galerie ajungând să fie la 14 metri sub oglinda apei. Din cauza acestei situaţii, exista pericolul producerii iminente a unei catastrofe, ce putea afecta populaţia şi infrastructura din aval, mai exact comunele Ostra şi Stulpicani şi oraşul Frasin.

În ceea ce priveşte mediul înconjurător, pericolul constă în pierderea stabilităţii masei de steril, prin îmbibarea cu apă, ruperea digurilor de capăt de pe cele două ramuri ale depozitului - Scăldători şi Tărnicioara- cu antrenare de material steril, în cursurile de apă ale pârâului Suha şi ale râului Moldova, care constituie sursă de alimentare cu apă potabilă pentru localităţile Gura Humorului, Suceava, Fălticeni şi Roman, precum şi în contaminarea solului, a vegetaţiei şi a apei freatice şi de suprafaţă cu cianuri sau metale grele (zinc, plumb, cupru).

 

Lucrările de ecologizare vor începe, probabil, în 2008

Un alt important factor de poluare este uzina de preparare a minereului cuprifer Fundu Moldovei, unitate a cărei activitate a fost sistată în anul 2002. Un factor de risc îl reprezintă iazul de decantare a sterilului uzinal Dealu Negru, la care fenomenul de ravenare este permanent, cu toate lucrările de întreţinere de taluz efectuate în timp de către fostul operator economic, SC MINBUCOVINA SA Vatra Dornei.

Riscul rezidă totodată şi din amplasarea iazului pe malul drept al râului Moldova. Şi pentru acest perimetru minier există emis acord de mediu pentru lucrări de reabilitare ecologică, nimeni nu poate însă preciza cu exactitate data demarării acestora.

Potrivit comisarului Anca Ionce, lucrările de reabilitare ecologică la cele trei incinte miniere se vor realiza cu fonduri de la bugetul statului, de către firme stabilite prin licitaţie. În acest an, vor începe lucrările de stabilizare şi ecologizare în perimetrele Tarniţa şi Călimani.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cele mai poluate zone din judeţul Suceava.
 Vizualizări articol: 10462 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.22/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.2 din 9 voturi
Cele mai poluate zone din judeţul Suceava4.259

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Calimani trimis de
(30 ian 2008, 19:18:25
Activitatea a incetat in anul 1997.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Sos de ardei iute cu nuci 1 lingură feliuţe de ardei iute1 linguriţă chimen măcinat300g nuci măcinate300g pesmet 2 linguri ulei de măsline2 linguri zeamă de lămâie1/2 linguriţă zahăr50ml suc de roşii1/2 linguriţă ienibahar măcinat fin2 ardei graşi sau capia1 leg.... Citeşte