Locuitorii municipiului Rădăuţi au toate motivele să fie mai liniştiţi, după ce doi minorii care au săvârşit în ultima vreme cele mai multe furturi de pe raza oraşului au fost condamnaţi definitiv ieri şi vor fi internaţi într-un centru de reeducare până ce vor împlini vârsta majoratului.
Unul dintre minorii condamnaţi este celebrul Marcu Prinţ, care la vârsta de 15 ani are în urmă o activitate infracţională impresionantă.
Timp de aproximativ doi ani de zile, până în vara anului trecut, alături de un Robert Linu şi Marius Beghean, alţi minori ajunşi deja la Centrul de Reeducare Târgu Ocna, unde regimul este de detenţie asemănător cu cel dintr-un penitenciar, Prinţ a săvârşit nu mai puţin de 78 de infracţiuni de furt, din autoturisme, societăţi comerciale şi din buzunare, toate pe raza municipiului Rădăuţi.
După ce Linu şi Beghean au fost închişi, Marcu Prinţ, care nu avea în 2007 încă 14 ani şi nu răspundea în nici un fel pentru faptele sale, şi-a găsit imediat un alt partener pentru comiterea de furturi.
Alături de Adrian Pohoaţă, în vârstă de 16 ani, a început să spargă aproape zilnic maşinile din municipiu, pe numele său şi al celuilalt minor fiind probate câteva zeci de furturi, în timp ce în altele sunt mai mult ca sigur autori, însă nu au putut fi încă probaţi.
Au comis 90% dintre furturi
În baza deciziei de ieri a Judecătoriei Rădăuţi, Marcu Prinţ şi Adrian Pohoaţă au fost preluaţi de poliţişti şi duşi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. De aici, urmează să fie transportaţi la Centrul de Reeducare Târgu Ocna, unde vor sta închişi până la majorat.
Minorii din Rădăuţi au devenit adevărate „vedete” locale în ultimii ani. În vara anului trecut, comisarul Constantin Alistar, adjunctul şefului Poliţiei municipiului Rădăuţi, mărturisea că 90% dintre infracţiunile de furt comise pe raza municipiului sunt comise de minori.
După condamnarea lui Marcu Prinţ şi Adrian Pohoaţă, grupul de puştani care dădea spargere după spargere a fost anihilat aproape în totalitate.
Mai în glumă sau mai în serios, s-ar putea spune că poliţiştii din Rădăuţi nu vor mai avea prea mult de lucru de acum încolo.
(29 ian 2008, 11:29:38