Alte două ambulanţe noi, din seria celor 25 promise de Ministerul Sănătăţii, sunt aşteptate să sosească la Suceava în cursul zilei de miercuri.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, este vorba de două maşini Mercedes, tip B, 4x2, destinate urgenţelor de gradul II.
Autosanitarele sunt dotate, printre altele, cu aspirator (staţionar şi portabil), targă mobilă şi targă rigidă (cu suprafaţă dură, utilă în cazul pacienţilor cu afecţiuni la coloană), defibrilator, saltea vacuum (care ia forma corpului) şi atele de acelaşi tip, laringoscop, butelie de oxigen, pulsoxiometru, tensiometru.
Potrivit unui grafic de livrare a ambulanţelor, tot câte două maşini urmează să vină la Suceava în februarie, aprilie şi iunie. Parcul auto al Serviciului Judeţean de Ambulanţă va fi completat cu încă 8 maşini, din care una va fi livrată în mai, iar 7 în iulie.
Primele ambulanţe din seria celor 25 promise de Ministerul Sănătăţii au ajuns, la Suceava, spre finele anului trecut. Este vorba de 9 ambulanţe, pe care Serviciul Judeţean de Ambulanţă le-a şi pus în circulaţie.
(29 ian 2008, 22:17:52