Claudiu Moscalu are 22 de ani şi până la această vârstă nu şi-a cunoscut nici unul dintre părinţi.
Tânărul are gradul II de handicap şi se află internat în Centrul de plasament „Laurenţia Ulici” Gura Humorului. Băiatul urmează cursurile şcolii profesionale - clasa a XI- a, din cadrul Centrului Şcolar din aceeaşi localitate. Claudiu este „rodul” unei relaţii întâmplătoare a mamei sale.
Născându-se şi cu un handicap, băiatul a fost lăsat, iniţial, în grija bunicii materne, după care, din lipsa banilor, a fost dus şi internat de către familie într-un leagăn de copii din Bucureşti.
În această instituţie, băiatul a stat până în anul 1988, când a fost transferat la Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă (NPI) Siret, datorită deficienţelor psihomotorii cu care era diagnosticat.
În perioada cât a fost internat la leagăn, dar şi în perioada internării la Spitalul NPI Siret, minorul nu a fost vizitat niciodată de mama sa sau de o altă rudă.
Căutarea mamei
În anul 2001, când Spitalul NPI Siret a fost desfiinţat, minorul a fost preluat, împreună cu alţi copii din acel spital, de către Direcţia Generală Judeţeană pentru Protecţia Copilului Suceava. La acel moment nu se cunoştea la ce adresă locuieşte mama tânărului.
Chiar din acel an s-au făcut diverse adrese către Sectorul 2 Bucureşti (unde se presupunea că ar locui mama, după adresa de pe buletinul băiatului), dar şi în celelalte sectoare ale capitalei, pentru găsirea mamei lui Claudiu.
Abia la începutul anului 2007, cu sprijinul Protecţiei Copilului din Sectorul 2 Bucureşti, a fost identificat domiciliul actual al mamei tânărului, Elena Moscalu. Femeia mai are patru copii, dintre care doi sunt minori.
Claudiu mai are patru fraţi
Nicoleta Daneliuc, expert Serviciu Rezidenţial – Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, ne-a spus că după aflarea adresei unde locuieşte mama lui Claudiu, aceasta a fost contactată telefonic şi i s-a explicat unde se află copilul şi că acesta îşi doreşte să o vadă.
„Femeia ne-a spus că nu are posibilităţi să vină până aici să-l viziteze, ea mai având doi copii în întreţinere şi trăind doar din alocaţiile acestora şi ajutorul pentru familia monoparentală, dar că ar putea să-l viziteze, dacă Claudiu ar fi transferat la un centru de plasament din Bucureşti”, ne-a explicat Nicoleta Daneliuc.
Mama băiatului a spus, de asemenea, că şi-ar dori să-l revadă pe Claudiu şi că ar putea încerca o apropiere între el şi ceilalţi copii ai ei. Dintre cei patru fraţi vitregi pe care-i mai are Claudiu, după spusele mamei, doi sunt majori. Una dintre fete este plecată la muncă în Spania, ea fiind cea care îşi ajută familia. Din ancheta socială pe care au întocmit-o asistenţii sociali bucureşteni rezultă că femeia are 47 de ani, a făcut doar nouă clase, nu are o casă proprietate şi nici un serviciu stabil.
Au vorbit la telefon
Autorităţile sucevene aşteaptă încă de anul trecut ca autorităţile din Sectorul 2 Bucureşti să dea curs solicitării transferului minorului într-un centru similar din Bucureşti.
„Cei de la Bucureşti s-au limitat să ne informeze că mama doreşte să îl viziteze pe fiul său şi să îl ia în familie în vacanţe, lucru care nu s-a întâmplat, deoarece mama nu are bani pentru a se deplasa în nordul ţarii”, ne-a mai spus Nicoleta Daneliuc.
Tînărul s-a bucurat enorm că mama sa trăieşte şi doreşte să îl vadă. Aceasta chiar a făcut o solicitare în scris pentru transferul copilului său la un centru de plasament din Bucureşti. Deşi suferă de deficienţă mintală medie, tânărul ar putea să locuiască în familie.
„Este foarte cuminte, muncitor, ar putea să lucreze ca ucenic într-o fabrică de cizmărie, doar că este departe de cea care i-a dat viaţă. Claudiu a vorbit o singură dată la telefon cu mama sa. I-a auzit vocea. De atunci trăieşte cu speranţa că se vor întâlni cândva”, a mai completat Daneliuc.
Nu este dorit la Bucureşti
Am încercat să o contactăm telefonic pe mama băiatului, dar nu ne-a răspuns la numărul pus al dispoziţie de Protecţia Copilului („pentru moment abonatul Vodafone nu poate fi contactat), deşi am încercat de nenumărate ori.
Cei de la Protecţia Copilului Suceava ne-au spus că au încercat de mai multe ori, în ultima vreme, să vorbească cu mama băiatului, dar nu au reuşit. Femeia nu este căsătorită şi trăieşte foarte modest. Singura soluţie ca cei doi: mamă – fiu să se întâlnească este ca cele două autorităţi de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Suceava şi Bucureşti să găsească o cale legală de a-i apropia.
Cel mai sigur ar fi ca băiatul, care oricum are domiciliul pe Bucureşti (după domiciliul iniţial al mamei), să fie primit în plasament într-un centru din Bucureşti. Direcţia de Asistenţă Socială din Sectorul 2 se scuză şi spune că nu are locuri în centrele de plasament, cel puţin momentan, aşa că nu se poate face transferul.
Pe de altă parte, Claudiu are 22 de ani şi nici o perspectivă în viaţă, mai a ales că are şi un grad de handicap. Apropierea de familia naturală rămâne o soluţie salvatoare pentru acest tânăr, şi aşa lovit crunt de soartă.
(27 ian 2008, 12:48:13