Dintre cele 84 de mijloace auto şi autospeciale existente în parcul auto al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, mai bine de 70% au durata de exploatare îndeplinită. Anunţul a fost făcut, ieri, de către şeful ISU Suceava, colonelul Lucel Lulciuc, care a precizat că din această cauză costurile de reparaţie a maşinilor Inspectoratului au fost destul de ridicate.
Colonelul Lulciuc a mai spus că peste 95% dintre autovehiculele din dotarea ISU Suceava sunt echipate cu motoare care nu corespund cerinţelor europene.
„Acest aspect are consecinţe negative din punct de vedere al protecţiei mediului înconjurător şi ridică serioase probleme tehnice”, a declarat Lulciuc.
Şeful ISU a mai spus că maşinile stricate stau mult timp în garaj, reparaţiile fiind întârziate din cauza lipsei tot mai acute a pieselor de schimb, ca urmare a încetării fabricaţiei unor tipuri de autovehicule pe şasiurile cărora sunt carosate autospecialele de intervenţie.
Timpul mediu de intervenţie la incendiu: 54 de minute
Potrivit calculelor făcute din statisticile ISU Suceava pe anul 2007, timpul mediu de răspuns la situaţiile de urgenţă a fost de 11 minute, iar timpul mediu de intervenţie la incendii de 54 de minute.
Lucel Lulciuc s-a arătat nemulţumit de acest timp mediu, dar a precizat că de vină sunt drumurile din judeţ, distanţa foarte mare dintre locul intervenţiei şi subunitatea de pompieri, precum şi starea tehnică a maşinilor.
Viteza medie de deplasare a autospecialelor la incendii a fost calculată la 56, 8 kilometri pe oră.
„Începând din acest an, se vor derula la nivel naţional mai multe programe de dotare, completare şi înlocuire a tehnicii de luptă, inclusiv de înlocuire a parcului auto”, s-a arătat optimist şeful ISU Suceava, precizând că în semestrul II al acestui an vor sosi la Suceava cinci ambulanţe noi, care vor intra în dotarea serviciilor SMURD.
(26 ian 2008, 17:03:38