Fundaţia Ana şi Organizaţia Obştească de Tineret „Voluntar” din Cernăuţi au lansat ieri la Suceava un proiect Phare , în vederea derulării de programe transfrontaliere comune.
„Dezvoltare durabilă a parteneriatelor transfrontaliere” se va derula pe o perioadă de un an de zile, iar prin activităţile sale, proiectul va acţiona asupra liderilor din organizaţiile sucevene şi din regiunea Cernăuţi, urmărindu-se instruirea lor cu privire la managementul resurselor umane şi financiare într-o organizaţie neguvernamentală.
Proiectul îşi propune să contribuie la conştientizarea nevoilor de formare în domeniul resurselor umane. Preşedintele Fundaţiei Ana, Nelu Todireanu, a declarat că „proiectul va permanentiza cadrul de comunicare existent deja la nivelul celor două comunităţi transfrontaliere şi va sprijini astfel multiplicarea iniţiativelor de cooperare româno-ucraineană ca factor de dezvoltare locală”.
(21 ian 2008, 15:32:09