Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Şerban, a solicitat Ministerului Internelor şi Reformei Administrative ca la nivel guvernamental să fie identificate soluţiile pentru organizarea, în regim de urgenţă, a licitaţiei pentru desemnarea unui operator de distribuţie a gazelor naturale în acest municipiu.
Şerban a spus că lipsa unui astfel de operator face imposibilă utilizarea investiţiilor realizate prin intermediul proiectului „Suceava – Utilităţi şi mediu la standarde europene”.
El a făcut referire în mod special la centrala termică pe cogenerare, care în momentul de faţă funcţionează pe bază de combustibil lichid uşor, ca soluţie alternativă în lipsa gazului metan.
Primarul din Câmpulung Moldovenesc a arătat că aproximativ 200 de apartamente, instituţiile de învăţământ şi cele publice, beneficiază în prezent de căldură în sistem centralizat.
„Numărul beneficiarilor ar putea să crească semnificativ dacă centrala va funcţiona pe gaz metan, aşa cum a fost proiectată. Mai mult, fiind centrală de cogenerare, va produce şi energie electrică pe care o vom putea vinde sau să o folosim pe plan local”, a explicat Gabriel Şerban.
El a mai spus că pe lângă investiţiile realizate prin proiectul „Suceava – utilităţi şi mediu”, primăria a obţinut fonduri, prin programul „Termoficare 2006 – 2009” în vederea reabilitării reţelelor termice din incinta scărilor de bloc din Câmpulung Moldovenesc.
„Sunt investiţii care vor duce la creşterea numărului de abonaţi la sistemul centralizat de termoficare”, susţine Şerban.
(17 ian 2008, 11:36:11
Ce dracu' face Consiliul Judetean cu centrala de nu vor s-o dea in administratia primariei? Nu si-a luat Marza casu' pana acuma? Ce-i mai trebuie?