Bugetul municipiului Suceava va avea anul acesta încasări mai mici cu cel puţin 15 miliarde de lei vechi, din cauza unei modificări aduse Codului Fiscal.
Până anul acesta, impozitul încasat din tranzacţiile imobiliare se împărţea între bugetul local - 50%, bugetul central – 40% şi Agenţia Naţională de Cadastru – 10%, încât banii rezultaţi puteau fi folosiţi pentru finanţarea mai multor proiecte de interes pentru cetăţenii municipiului.
Din 2008, toate impozitele pe tranzacţii imobiliare (maxim 3% din valoarea tranzacţiei) sunt vărsate integral la bugetul de stat, Primăria devenind doar un mecanism de colectare a banilor, de care nu beneficiază absolut deloc.
“Bugetul Sucevei a fost văduvit de peste 15 miliarde de lei vechi, bani din care anual se executau diverse lucrări de utilitate publică. Acum trebuie să găsim modalităţi de suplinire a acestei pierderi, momentan, cea mai bună soluţie fiind atragerea de fonduri pe proiecte”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
El şi-a exprimat public dezaprobarea vizavi de această măsură, care afectează toate primăriile din ţară, fiind chiar unul din iniţiatorii unui protest oficial al Asociaţiei Municipiilor din România, cu scopul de a obţine o revenire la vechea formă a Codului Fiscal, în privinţa taxelor şi impozitelor pe tranzacţii imobiliare.
(17 ian 2008, 13:13:47
De ce nu scrieti ca a fost pagubita cu suma de 10000 de galbeni?