Organizatorii şi invitaţii celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, manifestare care s-a desfăşurat în zilele de 14-15 ianuarie a.c. pe axa Suceava-Călineşti-Putna, au poposit luni seara la Cafeneaua literară „Poiana lui Iocan”, unde au participat la lansarea volumului de versuri „Întoarcerea fiarei” al poetului sucevean Ioan Manole.
O „poezie de notaţie”
Cafeneaua literară, găzduită de unul dintre saloanele restaurant ale Hotelului Continental-Arcaşul, a oferit, în contextul lansării volumului, cadrul unei întâlniri între scriitorii invitaţi la festival şi spiritualitatea suceveană, oameni de litere, artişti plastici, jurnalişti, o întâlnire a cărei amfitrioană şi moderatoare a fost poeta Carmen Veronica Steiciuc.
Ioan Manole, al cărui volum a fost prezentat de istoricul literar local Nicolae Cârlan, a avut privilegiul de a-şi vedea comentată cartea de reputatul critic şi istoric literar Constantin Cubleşan, laureatul ediţiei din acest an al festivalului sucevean.
Un comentariu făcut, aşa cum a precizat criticul clujean, după „o primă frunzărire” a cărţii, pe care a apreciat-o ca fiind „consistentă”, „o carte care nu poate fi citită într-o singură seară la lumina veiozei”, în care poetul „se analizează pe sine, se confesează” în versurile unei „poezii de notaţie”, o poezie care dispune de „o mare cantitate de reflexivitate”.
„Un poet cu P mare”
Comentariul lui Constantin Cubleşan şi consideraţiile prof. Nicolae Cârlan, care i-a creionat lui Ioan Manole (care s-a format ca poet în aşa numitul „atelier” de poezie „Albatros” pe care-l găzduia, cu ani în urmă, Casa de Cultură suceveană pe când era condusă de poetul Ion Cozmei) portretul unui „insurgent, care nu ţine cont de norme şi de principii”, „un poet cu P mare, absolut remarcabil”, l-au determinat pe autor să facă o serie mărturisiri.
Cartea, a precizat el, este rodul unei activităţi care s-a extins pe o perioadă de trei ani şi conţine, alături de poeziile care văd lumina tiparului în premieră, şi poeme revăzute şi restructurate din două volume anterioare, „Singurătatea înfrânţilor” şi „Vânătoarea de îngeri”.
„Bardul cu colţi luminoşi”
Ioan Manole, „bardul cu colţi luminoşi” cum l-a numit Adrian Dinu Rachieru, „rebelul ţintuit pe rugul devastat al căutării de sine”, care „poartă mânat de ispitele boemei şi de forţele stihiale ale talentului versuri sclipitoare risipite pe întinderile unor maree verbale scăpate de sub control”, a revenit aşadar în atenţia publicului iubitor de poezie cu un volum tulburător.
„Scriu câte-odată - s-a confesat Ioan Manole - luni în şir poeme care nu ştiu de unde vin. Pentru mine poezia nu este o joacă romantică, practicată la gura sobei la vreme de iarnă, sau vara când explodează cireşii”.
Este vorba de o „poezie a suferinţei”, care sintetizează experienţe de viaţă, iar autorul, răbdător, n-a fost mânat de graba de-a cuprinde-n volum tot ce a scris în ultima perioadă. „Sunt versuri -spune el - pe care le-am pus deoparte, ca vinul la păstrare, le-am ferecat în arhivă, până când voi considera că a sosit momentul să le public”.
(17 ian 2008, 13:23:59