- „Nu suntem mulţumiţi de stadiul lucrărilor din programul de reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă SAMTID, cu toate că faţă de toate celelalte administraţii locale din judeţ, implicate în proiect, la Fălticeni lucrările sunt cele mai avansate”, declară primarul Vasile Tofan. Municipalitatea este convinsă că, până la sfârşitul lunii iulie 2008 termenul extins al proiectului, în Fălticeni vor fi realizate toate lucrările din bugetul de 1,5 milioane de euro, branşamente şi montare de apometre pentru 2275 de metri liniari pe străzile Mihai Eminescu, Armatei, Filaturii, Revoluţiei, Sucevei şi alei în cartierul 2 Grăniceri. De asemenea sunt prevăzute şi lucrări de reabilitare la cele trei staţii de captare ale apei. Municipalitatea solicită şi lucrări suplimentare de 1200 de metri liniari pe străzile Sucevei şi Sergent Sava.
- Contribuabilii persoane juridice din Fălticeni care nu şi-au reevaluat clădirile după data de 1 ianuarie 2005 au termen până la data de 31 martie 2008 să se prezinte la Serviciul Taxe şi Impozite locale din cadrul Primăriei Fălticeni pentru clarificarea situaţiei. În caz contrar se va stabili automat, potrivit legislaţiei în vigoare, o cotă de impozitare de 10% din valoarea contabilă a clădirilor. În această situaţie sunt în prezent 90 de contribuabili persoane juridice care au fost înştiinţaţi în scris despre această obligativitate.
- Circa 180.000 de lei noi s-au strâns până ieri la bugetul municipalităţii din impozitele datorate de contribuabilii fălticeneni în 2008. Potrivit Serviciului de Taxe şi Impozite din Primăria Fălticeni, la ghişeele de plată se prezintă zilnic, în medie 100 de contribuabili. Majoritatea persoanelor fizice îşi plătesc integral obligaţiile pentru a beneficia de bonificaţia de 10%.
- Asociaţiile familiale, persoanele fizice şi administratorii de spaţii comerciale şi de taxi, au termen limită data de 31 ianuarie pentru vizarea autorizaţiilor de funcţionare. Serviciul Administrativ Control din cadrul Primăriei Fălticeni ne-a declarat că acţiunea de vizare a autorizaţiilor este în grafic iar cei peste 1600 de agenţi economici vizaţi îşi cunosc obligaţiile de început de an.
- Primăria Municipiului Fălticeni a fost ieri gazda unei noi acţiuni culturale. Casa de Cultură Fălticeni a organizat cu prilejul aniversării a 158 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, spectacolul de muzică şi poezie „Numai poetul, ca pasăre ce zboară”. O acţiune similară a fost organizată şi în cadrul Clubului Copiilor şi Elevilor din Fălticeni de cercul de jurnalism.
(Informaţiile sunt furnizate de serviciile specializate ale primăriilor)