Pachetul de legi ale educaţiei lansat de ministrul educaţiei Cristian Adomniţei pe 17 decembrie 2007 va intra în dezbatere publică în judeţul Suceava.
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a transmis Inspectoratului Şcolar Suceava să genereze dezbateri legate de noile propuneri legislative cu profesorii, părinţii, elevii, sindicatele şi societatea civilă.
Inspectorul şcolar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că „ se vor organiza întâlniri zonale, în tot judeţul, în cadrul cărora vor fi prezentate noutăţile noului pachet şi se vor solicita propuneri care vor fi centralizate şi transmise la Ministerului Educaţiei”.
După prezentarea pachetului în toate şcolile din judeţ, pe 30 ianuarie 2008, secretarul de stat din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Zvetlana Preoteasa va veni la Suceava şi va prezenta noile prevederi legislative în cadrul unei întâlniri cu directorii tuturor instituţiilor de învăţământ din judeţ, cu oficialităţile locale şi judeţene, parlamentari, ONG-uri, sindicate, reprezentanţi ai elevilor şi părinţilor.
Pachetul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Educaţiei, la adresa www.edu.ro, sau pe site-ul IŞJ, la adresa www.isj.sv.edu.ro. Orice persoană interesată de pachetul legislativ propus de ministrul Adomniţei poate să-şi transmită sugestiile la adresa de e-mail proiecte.legi@medc.edu.ro sau pe forumul special creat pe site-ul Ministerului Educaţiei.
(16 ian 2008, 13:53:33