„Nu vom tolera nici un fel de abatere de la etica şi deontologia profesională”. Acesta este mesajul transmis, ieri, de noul preşedinte al Colegiului Judeţean al Medicilor (CJM) Suceava, dr. Cristian Irimie, în prima sa conferinţă de presă susţinută în această calitate, care a arătat că principala sa misiune în următoarea perioadă este îmbunătăţirea imaginii corpul medical în rândul populaţiei.
Sursa citată a recunoscut că „nu toţi medicii îşi fac datoria aşa cum îi obligă pregătirea lor profesională şi nu respectă disciplina profesională”, dar a precizat că majoritatea neajunsurilor întâlnite în sistemul sanitar ţin de latura administrativă.
„Voi reinventa comunismul în ceea ce priveşte organizarea în medicină”
„75% dintre tragediile medicale din România sunt cauzate de dezorganizarea din sistemul de sănătate, care s-a perpetuat şi s-a accentuat grotesc în ultimii 3 ani. Sunt nenorociri de tip administrativ, care nu au legătură cu pregătirea profesională”, a arătat sursa citată, completând că, din acest motiv, intenţionează să readucă în actualitate practici care odinioară au funcţionat cu succes.
„Voi reinventa comunismul în ceea ce priveşte organizarea în medicină”, a adăugat Irimie.
Noul preşedinte al CJM Suceava a mai spus că al doilea punct de pe agenda sa de lucru, după retuşarea modului în care este perceput de către beneficiarii serviciilor de sănătate corpul medical, îl constituie creşterea calităţii profesionale a doctorilor, printr-o comunicare mai bună a organismului pe care-l reprezintă cu aceştia, şi demararea unor cursuri de pregătire profesională pe diverse profile şi zone.
Site-uri, buletine informative şi ghiduri terapeutice pentru medici, în 2008
În acest context, Cristian Irimie a promis că în 2008 va pune la punct un site al Colegiului Judeţean al Medicilor, care să poată fi accesat de toţi doctorii din teritoriu şi în care să fie prezentate ultimele noutăţi. De asemenea, va fi scos un buletin informativ, destinat celor care nu au posibilitatea de a se conecta la internet şi vor apare primele ghiduri de practică medicală, elaborate pe plan local.
„Avem în vedere încurajarea utilizării protocoalelor terapeutice, pe care vrem să le creăm la Suceava dat fiind faptul că, după părerea mea, la nivel naţional nu se va reuşi scoaterea lor deoarece sunt prea multe păreri şi orgolii. Vom sprijini logistic acele colective de medici care vor gândi aceste ghiduri”, a declarat sursa citată, cu precizarea că se urmăreşte ca respectivele ghiduri să fie făcute pe diverse specialităţi şi să cuprindă toţi paşii obligatorii care trebuie urmaţi, de la medicul de familie până la medicul specialist din spital.
„În lipsa acestor protocoale nu putem vorbi despre culpă, eroare sau neatenţie medicală. E greu să analizăm asemenea cazuri pentru că intervine subiectivismul”, a explicat Irimie.
(15 ian 2008, 11:46:14
Asta se intampla intr-o duminica la pranz. Imi vine sa-l scuip in fata de fiecare data cand il vad cu Volvo-ul lui de spagar imbuibat. Si acum e si presedinte la colegiul medicilor. JIGODIEEEEEEE