Câteva mii de persoane din judeţ nu şi-au putut verifica gratuit starea de sănătate deoarece, din diverse motive, nu au intrat în posesia taloanelor medicale.
Anul trecut, la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava au ajuns 16.881 de astfel de documente care, din anumite cauze, nu au putut fi înmânate beneficiarilor.
Taloanele au fost returnate acestei instituţii de către Oficiul Poştal Central Bucureşti, în două tranşe, ultima în cursul lunii decembrie 2007.
Anda Sălăgean, purtătorul de cuvânt al CAS Suceava, a explicat că taloanele securizate din cadrul Programului naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei sunt distribuite de la Bucureşti prin Compania Naţională Poşta Română direct către populaţie.
Sursa citată a arătat că taloanele care nu sunt înmânate beneficiarilor (pentru persoanele care nu au fost găsite la domiciliu sau care nu le-au ridicat de la oficiile poştale) sunt returnate la Oficiul Poştal Central Bucureşti care, anul trecut, a transmis Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, în două tranşe, ultima în decembrie, un număr de 16.881 taloane.
Cerere la CAS pentru recuperarea taloanelor
„La nivelul instituţiei noastre sunt scanate şi înregistrate, pe baza codurilor numerice personale, CNP, şi sunt înaintate persoanelor care le solicită.
Pentru buna desfăşurare a Programului naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei rugăm persoanele care nu au primit talonul securizat în luna în care sunt născute să depună la sediul CAS Suceava o sesizare în acest sens, însoţită de o copie după CI/BI. La nivelul instituţiei noastre se va verifica existenţa acestor taloane şi se vor înainta persoanelor în cauză, care se vor putea programa la medicul de familie”, a punctat Anda Sălăgean.
(14 ian 2008, 12:35:14