Infracţionalitatea din zona unităţilor de învăţământ a crescut, a declarat, ieri după-amiază, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, în cadrul unei conferinţe de presă organizată cu ocazia bilanţului activităţii poliţiştilor din judeţ pe anul trecut.
În 2007, reiese din statistici, au fost înregistrate nu mai puţin de 86 de infracţiuni (majoritatea furturi, urmate de infracţiuni de loviri şi alte violenţe), 10 dintre acestea fiind constatate în şcoli generale şi 76 în licee. Faţă de acum doi ani, în 2007 a crescut şi numărul elevilor cercetaţi.
Cu privire la locul în care s-au săvârşit infracţiunile, 38 dintre acestea s-au produs în incinta şcolii, iar 48 în afara unităţilor de învăţământ.
„Zilnic, au fost elaborate şi transmise informări vizând cazuistica înregistrată în şcoli, fiind iniţiate şi alte activităţi specifice de cunoaştere a problematicii siguranţei în zona unităţilor de învăţământ prin poliţiştii de proximitate, pentru a se interveni în timp optim în vederea detensionării unor stări conflictuale între elevi sau alte persoane din anturajul acestora”, a declarat Todiruţ.
Şeful IPJ Suceava a precizat că, la începutul acestui an şcolar, instituţia pe care o conduce, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, a elaborat un Plan comun de combatere a infracţionalităţii în mediul şcolar.