Verdict amânat 24 de ore. Cele 11 persoane rămase în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava din grupul traficanţilor de ţigări vor afla abia astăzi dacă îşi vor petrece şi următoarele 30 de zile după gratii.
Judecătorii de la Tribunalul Suceava au analizat ieri cererea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de prelungire a mandatelor de arestare emise în luna decembrie pe numele celor 11.
După câteva ore în care au ascultat opiniile părţilor implicate în acest dosar şi au luat act că avocaţii învinuiţilor au depus concluzii scrise, magistraţii au decis să amâne pronunţarea unui verdict până astăzi. Aşadar, cei trei agenţi ai Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, respectiv Adrian Tipa, de 23 de ani, din Gura Humorului, Alexandru Ursan, de 23 de ani, din municipiul Suceava, şi Petru Marocico, de 38 de ani, zis „Zaridon”, din Ulma, precum şi Viorel Dragoş Gâză, de 31 de ani, angajat ca lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Dorneşti, vor afla abia azi dacă vor fi puşi în libertate. Cu speranţa că vor ieşi din arest au petrecut noaptea de joi spre vineri şi celelalte persoane din lotul rămas după gratii. Este vorba de Vitaly Tsaryk, de 32 de ani, cetăţean ucrainean, Florin Dorin Juravle, de 37 de ani, zis „Buchi”, din Falcău, Ilie Ursachi, de 35 de ani, fost Popiuc, zis „Falco”, Petru Boiciuc, de 30 de ani, ultimii doi din municipiul Suceava, George Tărâţă, de 35 de ani, zis „Cuşu”, din Vicovu de Jos şi Ovidiu Gheorghe Bilibou, de 35 de ani, zis „Macrina”, ambii din Rădăuţi, precum şi Marian Constantin Omania, de 40 de ani.
Patru dintre acuzaţi, puşi în libertate înainte de CrăciunDin lotul de 15 persoane arestat iniţial, 4 au fost eliberate în seara zilei de 20 decembrie.
Doi dintre cei care au petrecut în arest numai câteva zile sunt poliţişti de frontieră. Agenţii Octavian Calancea, de 25 de ani, din Vicovu de Sus, şi Mihai Gabriel Fodor, de 28 de ani, din Bursuceni – Vereşti au fost eliberaţi de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava, o măsură similară fiind luată şi în privinţa altor două persoane, Răzvan Ionuţ Popadiuc, zis „Chelu”, de 27 de ani, din Suceava şi Ilie Liviu Gabor, de 36 de ani, din Rădăuţi.
Toată gruparea este acuzată că a pus bazele unei reţele de crimă organizată care avea ca scop introducerea ţigărilor de contrabandă din Ucraina în România.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate odată cu reţinerea suspecţilor, anchetatorii au reuşit să descopere peste 270.000 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de circa 800.000 de lei. Mărfurile introduse ilegal în România, în special prin Punctul de Trecere a Frontierei Ulma, sunt însă mult mai numeroase, iar pentru a destrăma această reţea, oamenii legii i-au urmărit pe traficanţi timp de 11 luni.
(11 ian 2008, 11:13:28