Un tânăr din oraşul Salonta, judeţul Bihor, este cercetat de judiciariştii Poliţiei Broşteni, după ce a furat laptop-ul unui tânăr din localitate, victima şi autorul fiind prieteni din copilărie.
În urmă cu trei zile, Vasile C. a reclamat la poliţie că, în perioada 3-8 ianuarie a.c., persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă un laptop marca „Asus”, în valoare de 3.300 de lei.
În urma cercetărilor, poliţiştii au aflat că hoţul este chiar tânărul pe care păgubitul l-a primit în casă, în ultima săptămână, cei doi fiind prieteni.
Poliţiştii l-au găsit pe hoţ, Florin S., în vârstă de 27 de ani, la locuinţa unei mătuşe de-a acestuia, din municipiul Vatra Dornei, imobil în care oamenii legii au găsit şi laptop-ul furat.
„Prejudiciul a fost recuperat, cercetările continuând sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.