Circa 1.000 de doctori şi asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava vor urma de luni cursuri pe calculator, pentru a învăţa cum să utilizeze programul informatic achiziţionat de conducerea unităţii. Un sfert din personalul care va lucra şi online nu a manevrat niciodată un computer şi, care atare, nu are cunoştinţe minime în acest sens.
Ieri, în conferinţă de presă, managerul interimar, dr. Doina Ganea Motan, a declarat că introducerea noului mod de lucru va fi greu acceptată de o parte din salariaţi, de la care se aşteaptă „la o reacţie de respingere”.
Sursa citată a arătat că, din cauza lipsei de spaţiu, din cele 127 de computere care există la spital, doar aproximativ 75 vor fi legate în reţea, motiv pentru care acestea „vor trebui aşezate în aşa fel încât toată lumea să aibă acces”.
Cursul de instruire este obligatoriu pentru medicii şefi de secţie, asistentele şefe şi asistente, durează o lună de zile, iar la final trainnerii vor face o evaluare a cunoştinţelor dobândite de fiecare în parte. Cei care n-au trecut testul vor repeta cursul.
Dr. Doina Motan a precizat că sistemul informatic al spitalului Suceava trebuie să devină operaţional în februarie, iar odată cu implementarea lui se va uşura munca angajaţilor, în special prin reducerea birocraţiei. În acelaşi timp, se va realiza o evidenţă mai bună a pacienţilor.
Printre avantajele informatizării se numără rapiditatea transmiterii datelor, dar şi realizarea unei evidenţe stricte a stocurilor de medicamente şi materiale sanitare din farmacii, precum şi a personalului angajat, aflat de serviciu.
Tratamentul pacienţilor internaţi va putea fi comandat online, iar tot aşa vor parveni şi rezultatele analizelor de laborator.
Online vor fi primite şi imaginile radiologice comandate de medici, care pot fi transmise pe secţii sau direct în sălile de operaţii.
Informatizarea spitalului Suceava a costat aproximativ 2 miliarde de lei vechi.
(10 ian 2008, 16:50:38