Noaptea, chiar şi noaptea Anului Nou, vine foarte târziu la Amsterdam.  Pe la ora 8 şi jumătate seara e încă lumină în timpul iernii, iar vara soarele străluceşte cu putere după ora 22. Vecinătatea aurorei boreale marchează cu multă lumină acest oraş fabulos.

Unul dintre momentele cele mai frumoase cu care se încheie anul la Amsterdam este Concertul pentru copiii străzii. Cartierul care găzduieşte acest eveniment este Joordan (dar numele nu are nicio legătură cu numele râului Iordan, ci în traducere înseamnă Grădina), aici fiind reşedinţa tuturor artiştilor din capitala olandeză a artelor, a grachturilor (canalelor) şi a florilor.

Concertul este susţinut de maeştrii orchestrelor simfonice olandeze de primă mână, reuniţi sub genericul Nederlands Blazers Ensemble, grup condus de celebrul oboist Bart Schneemann. Sunt circa cincizeci de concerte pe care grupul le susţine anual, iar în fiecare trimestru al anului câte două turnee în străinătate. Specificul concertelor variază pe o scară foarte largă, de la preclasic la contemporan, iar îndrăzneala grupului merge până acolo încât îi aşează alături de maeştri pe copiii începători ce promit că vor evolua. Aşa am ascultat un concert pe muzica unui puşti de care nu auzise nimeni, care la doar 7 ani a urcat pe scenă cu o vioară cât el de mare şi a interpretat alături de interpreţi olandezi celebri propriul concert pentru vioară şi orchestră. Parcă fără să respire, spectatorii privesc şi ascultă această muzică nouă şi proaspătă, într-atât sunt de vrăjiţi de minunăţia auzită. Perfecţiunea compoziţiei, arta interpretativă de virtuozitate, calitatea best a acompagnamentului, totul este desăvârşit în cadrul acestui spectacol.

Îmi dau seama încă o dată că, adesea, din dorinţa de a conserva valorile deja legitimate şi intrate în uz, din lenea de a ne depăşi limitele sau dintr-un academism păgubos, excesiv de dogmatic şi canonic, suntem tentaţi să privim cu prea multă îndoială talentele tinere, precoce. Europa high-life a făcut o fixaţie pe câţiva compozitori, artişti plastici şi scriitori cărora li s-a consacrat o vizibilitate cvasi-exclusivistă în cadrul evenimentelor de tradiţie (cum ar fi, bunăoară Concertul de Anul Nou de la Viena), deşi Europa Culturală – ca să-i consacru aici un corpus de referinţă -  beneficiază de mult mai multe nume de valoare autentică. Aşa cum literatura luată ca un tot este, după Northorp Frye, o mitologie deplasată, aşa pot adăuga faptul că marea muzică este unificarea şi integrarea experienţei arhetipale a unui Tot extrapolat în Toate şi livrat experienţei umane prin intermediul esteticii.

Distanţa de la un nume consacrat ca Johann Sebastian Bach, bunăoară, şi până la numele unui copil genialoid, este de nemăsurat. Însă putem observa că principiul care se poartă astăzi în Uniunea Europeană, şi anume acela al cultivării diversităţii, este generator de mari revelaţii. Epoca aceasta, când Zidul Berlinului s-a prăbuşit, iar Estul revine în Europa mamă printr-o imensă revărsare de umanitate încărcată de culturi cu rol polenizator, este o epocă a marilor creaţii, a marilor inovaţii, a marilor descoperiri şi hibridizări. Plaja culturilor mici care întinereşte sângele albastru al unei Europe decrepite este atât de vastă, încât, aidoma epocii baroce a lui Bach, se întrunesc din nou condiţii istorice dătătoare de impulsuri pentru catalizarea sevei creatoare şi pentru stimularea vitalităţii prin artă.  Despre  Bach (Bach, în germ., înseamnă „pârâu”), Beethowen spunea la un moment dat: „Nu pârâu trebuia să se numească, ci ocean”. Ei bine, astăzi, dacă privim cu atenţie scenele şi atelierele de creaţie europene, y compris cele româneşti, ne dăm seama că fluxul uriaş al melanjurilor culturale de tot felul a creat din nou un ocean ce produce şi va continua să producă mulţi copii geniali, plus un reviriment al artelor. E timpul noilor salturi ce vor schimba paradigme şi canoane estetice.

Nu ne rămâne decât să ascultăm cu atenţie respiraţia omenirii, să ne deschidem mintea şi inima către copiii şi tinerii care vin. Şi, nu în ultimul rând, să le acordăm accesul la educaţie, la marea cultură şi la dobândirea criteriilor de identificare a valorii reale, ca şi a forţei de a munci şi de a–şi împlini destinul.

Încă mă mai întreb de ce copiii străzii  invitaţi în Joordan la Concertul de Anul Nou ce le fusese dedicat nu întindeau mâna la cerşit precum copiii străzii de la noi, ci ascultau cu luare aminte şi respect pe micuţul de 7 ani, ce tulburase lumina nordului cu micul său pârâu (Bach). Era, în inimile lor, spectatori şi artişti, un limbaj comun, o solidaritate prin artă. Un ocean de frumuseţe numit Europa.

Angela  FURTUNĂ
Publicistă, scriitoare
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un ocean de frumuseţe numit Europa .

Comentarii