Procurorii criminalişti i-au pregătit o celulă individului care, cu câteva ore înainte de Revelion, şi-a înjunghiat concubina, pe motiv că femeia nu a tăiat bine cozonacul.
După ce, zilele trecute, medicii legişti care au consulat-o pe victimă au stabilit că viaţa acesteia a fost pusă în pericol, ieri, o echipă operativă formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a deplasat la Vatra Dornei, pentru a-l reaudia pe agresor.
Surse din rândul anchetatorilor ne-au mărturisit că bărbatului cu pricina, Constantin Paraschiv, în vârstă de 45 de ani, i se pregătea o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dus în faţa judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţia de tentativă de omor.
Revelion la „Reanimare”
Toată povestea s-a petrecut în seara zilei de 31 decembrie 2007, la Vatra Dornei, în casa celor doi concubini, care aveau împreună un copil în vârstă de 15 ani.
„Mi-a zis să-i pun masa. Era băut, iar eu i-am replicat că e o seară specială şi ar trebui să mai aşteptăm un pic, măcar până se întoarce şi copilul acasă. I-am tăiat nişte cozonac pe un fund de lemn şi m-am dus la chiuvetă să spăl o farfurie. Atunci el s-a apropiat de mine şi mi-a înfipt un cuţit în spate. Când m-am întors, m-a lovit a doua oară, în piept”, povestea victima, Gica B. (38 de ani), de pe pat de spital. Deşi femeia era plină de sânge, Constantin Paraschiv nu a sunat la Poliţie sau la Salvare, ci şi-a închis concubina într-o cămară.
În cele din urmă, a povestit victima, la insistenţele ei, după aproximativ două ore, concubinul a lăsat-o să se întindă în pat. Gica B. a ajuns la spital, abia după ce s-a întors acasă, de la urat, fiul ei.
„Şi pe el (n.r.- pe fiu) l-a ameninţat cu moartea. Băiatul a trebuit să se lupte cu el pentru a putea să sune şi să anunţe ce mi s-a întâmplat”, a mai spus victima.
Femeia a fost transferată de la Spitalul municipal Vatra Dornei la Spitalul Judeţean Suceava, fiind internată la „Reanimare”.
Surse din Poliţie ne-au mărturisit că, în timpul audierilor, Constantin Paraschiv a mărturisit că şi-a tăiat concubina la nervi, nemulţumit de felul în care aceasta a tăiat cozonacul. Bărbatul nu era la prima ieşire de acest gen, concubina sa fiind agresată şi în alte rânduri.
( 7 ian 2008, 06:10:28