Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, se aşteaptă la o campanie electorală murdară împotriva sa la alegerile locale din vara acestui an, când va candida pentru un nou mandat din partea PNL.
Lungu apreciază că adversarii săi politici, pe care a evitat să-i nominalizeze, vor duce „una din cele mai murdare campanii” la adresa sa şi că vor folosi la greu atacurile sub centură.
Primarul liberal al Sucevei spune că se aşteaptă la orice, însă este hotărât să nu dezarmeze.
„Nu îmi propun să intru într-o campanie electorală pătimaşă, orgolioasă cu plăţi de poliţe. Mă aştept să fie una din cele mai murdare campanii electorale. Probabil se va lua exemplu de la nivel naţional. Trebuie să fim însă realişti. Sondajele de opinie arată nişte procente care dau bătăi de cap adversarilor politici şi sigur vor încerca să folosească toate armele convenţionale şi neconvenţionale. Mă aştept la orice, dar nu dezarmez şi nu mă demobilizez. Mă întreba cineva la finele anului dacă lucrez în echipă. Sigur lucrez în echipă, iar principala mea echipă sunt cetăţenii municipiului Suceava”, a declarat Lungu.
„Mă voi axa pe activitatea administrativă”
Primarul Sucevei a precizat că va face cât mai puţină campanie electorală şi că se va axa mai mult pe activitatea administrativă.
„Sunt foarte multe proiecte pe care trebuie să le demarăm, sunt foarte multe proiecte pe care trebuie să le încheiem în acest an şi voi lucra pentru comunitate”, a subliniat edilul şef.
Ion Lungu a mai spus că nu va lucra electoral şi că îşi va face datoria „până la ultimul minut”.
„Chiar dacă vin mulţi „oameni de bine” să mă sfătuiască să nu fac gropi ca să repar infrastructura subterană a Sucevei, că oamenii nu mă vor vota, eu le spun că nu lucrez electoral. Îmi voi face datoria până în ultimul minut şi cei care vor decide vor fi cetăţenii, dar aceste proiecte nu mai suferă amânare”, a încheiat Lungu.
( 4 ian 2008, 11:32:17
dom' primar, cind primit in audienta ca sa ne cititi in bobi, cafea, carti etc ?