- E cazul să fie arătaţi cu degetul niţel în faţa istoriei cei cu adevărat vinovaţi de nenorocirea  noastră.

Scriam acum trei ani în volumul meu „Elegiile Estului sălbatic”- publicat în anul 2005 şi la Editura Equivalences din Olanda-, că „În secolul XX, Europa noastră civilizată a fost teatrul a cel puţin trei mari genociduri: cel armean, de la început, în care au murit peste 1.500.000 de armeni în Turcia, holocaustul nazist, care a exterminat 6.000.000 de evrei cît  şi romi şi alte etnii sau categorii nevinovate, precum şi genocidul din gulagul sovietic totalitar şi post-totalitar, extins peste ţările estului şi parţial ale centrului-estic european, unde şi-au aflat sfârşitul sau continuă să fie suprimaţi fizic şi psihic sute de milioane de oameni.” Cartea mea de atunci a avut drept scop să denunţe tocmai condiţia de victimă sub dictaturile sîngeroase a imensei populaţii din Est Europei. Aceasta era consecinţa Pactului Ribbentrop- Molotov ( sau Pactul Stalin-Hitler, care a fost un  tratat de neagresiune încheiat între URSS şi Germania nazistă şi a fost semnat la Moscova la 23 august 1939). Prin acest pact, URSS a dorit să întârzie ofensiva germană (în condiţiile vulnerabilităţii Armatei Roşii după ce Stalin îşi executase în masă toţi ofiţerii superiori), Germania îşi asigura flancul estic în strategia premergătoare invadării Poloniei, iar ambele dictaturi -sovietică şi germană-, se asigurau de exercitarea puterii în această parte a lumii, chiar dacă ele însele se găseau în aparent conflict radical. Concluzia de bază a specialiştilor e că „cruzimea şi cinismul celor doi dictatori, Hitler şi Stalin, se vor repercuta lung în timp, prelungind cel de-al doilea război mondial cu războiul rece şi cu tăierea Europei în două de către cortina de fier a anilor 1945- 1989. În toţi aceşti 45 de ani, Europa Occidentală a progresat prin practicarea democraţiei şi a economiei libere în toate ţările sale aflate la vest de cortina de fier, în timp ce Europa de Est, între care România, aflată la est de cortina de fier, a avut parte de regimuri totalitare mai dure sau mai puţin dure aservite Kremlinului şi de economii centralizate de stat” ce au distrus economic, politic, cultural şi social aceste ţări. Bolşevismul şi nazismul au fost ostile democraţiei, în general, şi regimurilor democratice din Occident, în special. Cu toate acestea, născute simultan, cele două ideologii opuse erau, însă, partenere de interese, deoarece cele două regimuri totalitare se considerau victime ale Tratatului de la Versailles şi aplicau o politică revanşardă. Pactul Ribbentrop- Molotov a fost practic continuat de către Pactul Churchill – Roosevelt – Stalin prin care, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în 1945, s-a creat  o "nouă" reîmpărţire a sferelor de influenţă în Europa, Vestul urmând a se afla sub influenţa Statelor Unite ale Americii, iar Estul sub influenţa URSS. Tragedia noastră actuală, alături de alte zeci de milioane de oameni din Albania, Belarus, Bulgaria, Cehoslovacia, RDG, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Ungaria este că, preţ de deja 5 generaţii, din 1939 şi până în zilele noastre, suportăm, fără a ne cere drepturile şi reparaţiile morale sau materiale la care am avea dreptul, consecinţele distructive ale deciziilor politice ale lui Hitler şi Stalin în 1939, iar apoi ale lui Churchill, Roosevelt şi Stalin în 1945. Se pune mereu surdină vocilor de specialişti şi oameni de cultură care condamnă aceste pacturi. Surdina vine atât de la Moscova, cît şi din Occident sau USA. De ce? Prima cauză vine din faptul că aceşti coloşi parteneri de piaţă şi de politici de interese, abia făcând faţă revendicărilor organizaţiilor  evreieşti, armeneşti, ţigăneşti etc. de după Holocaust, nu mai au chef în momentul de faţă să plătească şi faţă de noi, esticii, datoriile de onoare şi de obraz, datorii materiale imense Nici armenii nu prea reuşesc, chiar în USA, să-şi obţină drepturile morale după etnocidul la care i-a supus guvernul junilor turci. Pe de altă parte, o susţinută activitate mediatică şi informaţională are ca unic scop împiedicarea popoarelor estice să-şi creeze un pol revendicativ unit şi o consecvenţă în urmărirea scopului lor comun de a obţine, conform legilor internaţionale în vigoare, recunoaşterea internaţională a calităţii lor de victime, iar în consecinţă şi dreptul la despăgubiri şi la respect.

În România situaţia este tragică de-a dreptul, deoarece însăşi clasa politică românească a fost mereu preocupată doar de definirea şi de obţinerea privilegiilor proprii, iară nu de construirea de politici de stat interne şi externe corecte, de urmărire şi de condamnare a vinovaţilor pentru dezastrul declanşat în ţară după pactul din 1939 şi continuat în 1945, sau, altfel, după 1989. Istoricii români se complac la ora actuală într-o nejustificată pasivitate sau într-un inutil proces de albire a dosarelor lor personale, de spălare a urmelor colaboraţionismului lor cu diversele puteri, în timp ce prin accelerarea download-ării economiei de piaţă viteziste şi a globalizării la noi se constituie de fapt nu  numai progresul dorit ci mai ales un detergent de spălare a memoriei antitotalitare şi de ştergere a rădăcinilor culturale. Să mai remarcăm faptul că ultima lovitură împotriva interesului naţional a fost dată chiar de corul de „românaşi roşii” ce striga în 1990 „noi nu ne vindem ţara”, ce a declanşat xenofobia care a mascat mult timp adevăratul jaf comis de guvernele şi elitele politice post-revoluţionare.

La un an de la admiterea României în Uniunea Europeană, evenimentul cel mai important, moralmente, pentru România, va fi acela de denunţare a Pactului Ribbentrop-Molotov. Dar asta dacă şi numai dacă el va fi urmat şi de constituirea unui Comitet Internaţional al Popoarelor Victime ale acestui pact, organism care să reunească popoarele recent eliberate şi care să aibă misiunea de a merge legal pînă în pînzele albe în privinţa condamnării adevăraţilor vinovaţi pentru suferinţele îndurate de popoarele Estului. Pînă la ora actuală, românii şi esticii în general au cam fost trataţi în Uniune ca nişte toleraţi sau sclavi din cauza înapoierii şi inferiorităţii lor materiale. E cazul să fie arătaţi cu degetul niţel în faţa istoriei cei cu adevărat vinovaţi de nenorocirea noastră. Niciodată nu ne vom putea integra cu adevărat într-o istorie falsificată şi într-o lume care nu acceptă să ne ceară iertare pentru crima de a ne fi  distrus. Noi dorim o integrare într-o Uniune cu o singură categorie de cetăţeni: europenii.

Angela  FURTUNĂ
Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O Urgenţă: Comitetul Internaţional al Popoarelor Victime ale Pactului Ribbentrop - Molotov.

Comentarii