Locatarii unui bloc de pe strada „2 Grăniceri” din municipiul Fălticeni au găsit, duminică, în jurul orei 12:55, o grenadă. Speriaţi, oamenii au anunţat imediat Serviciul de preluare a apelurilor de urgenţă -112 Suceava, la faţa locului fiind trimisă o echipă de specialişti pirotehnişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
„Operaţiunile de intervenţie au durat circa o oră şi s-au desfăşurat fără probleme deosebite”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, căpitanul Emilian Ţehaniuc.
După examinare, pirotehniştii ISU au stabilit că grenada respectivă este una de exerciţiu şi nu prezintă pericol de explozie. Grenada, au concluzionat specialiştii, provine din dotarea fostelor gărzi patriotice.