Pentru prima dată în acest an, gerul şi-a făcut simţită prezenţa cu adevărat în tot judeţul. Aerul extrem de rece a început să fie resimţit în noaptea de vineri spre sâmbătă, spre dimineaţă înregistrându-se şi cele mai scăzute temperaturi din această iarnă.
La Staţia Meteo Suceava termometrele au coborât în zori până la – 11,9 grade Celsius, în timp ce la Rădăuţi a fost şi mai frig, - 13 grade. Ca de obicei, mercurul termometrelor a coborât cel mai mult la Poaina Stampei, unde sâmbătă dimineaţă au fost -19 grade Celsius.
Şi ieri dimineaţă a fost aproape la fel de frig. La Suceava minima a ajuns la -9,7 grade Celsius, la Rădăuţi au fost -13 grade, în timp ce la Poiana Stampei mercurul din termometre a coborât până la -18 grade.
Conform situaţiei hidrologice întocmite ieri de Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, frig a fost peste tot în judeţ. Cel mai cald, -8,2 grade Celsius, a fost în zona oraşului Gura Humorului, la Siret au fost -11,3 grade, în timp ce la Câmpulung Moldovenesc s-au înregistrat -10,5 grade Celsius.
Peste tot temperaturile de la sfârşitul săptămânii reprezintă recordurile de frig din această iarnă.
Poduri de gheaţă
Frigul din ultimele zile a dus la formarea de poduri de gheaţă ori gheaţă la maluri pe majoritatea râurilor din judeţ. Podurile de gheaţă compacte s-au format la Poiana Stampei, pe râul Dornişoara, unde gheaţa avea ieri o grosime de 14 centimetri, şi la Coşna, pe râurile Teşna şi Bancu, aici grosimea gheţii atingând 8 centimetri.
Pe celelalte râuri sunt formate poduri de gheaţă cu ochiuri, apa circulând printre ele. Conform prognozei meteo, vremea va intra, începând de astăzi, într-un uşor proces de încălzire. Situaţia este monitorizată permanent de Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava.