Onor Comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor Bucovineni mi-a scris şi îmi cere bani. Oare de ce? Şi de ce mie? „SSB, scrie în misivă, trece printr-o perioadă financiară foarte dificilă, datorată în mare parte neachitării cotizaţiei de către unii dintre membri. Prin urmare, vă rugăm ca până la data de 1 februarie 2008 să achitaţi cotizaţia ce vă revine pe anii 2001 (decembrie) – 2007, prin mandat poştal”(!!!) etc. etc., şi urmează adresa asociaţiei. Hopa, îmi zic, uite că nu numai statul român şi speculanţii ne fură de ne rup, mai sunt mulţi care umblă cu  abureli. Mi se atrage atenţia în scris că „neachitarea cotizaţiei semnifică lipsă de interes şi de sprijin pentru activitatea SSB şi va atrage după sine pierderea calităţii de membru al acesteia”.  Semnat, Comitetul de conducere al SSB. Problema este că eu nu sunt membră a acestei asociaţii profesionale începând din anul 2003 luna martie, când conduita represivă a reprezentanţilor din conducere m-a făcut să-mi dau demisia din SSB, după ce mi-am dat seama că fruntaşii lor doar profită de brandul unei adunări onorabile de cărturari bucovineni din trecut, dar mulţi dintre cei de azi nu alcătuiesc decât o societate nedemocratică şi dubioasă, nefrecventabilă din cauza atitudinilor lor partizane de restaurare a bolşevismului, a cultului personalităţii şi a politicii ceauşiste de după tezele din iulie 1971. La vremea respectivă, şocată de abuzurile menite să mă distrugă comise de aceşti indivizi asupra mea, am tăcut.  Din silă. În aceeaşi perioadă îmi pierdusem şi casa, ajunsesem pe drumuri, şi avusesem şi revelaţia faptului că Justiţia română era şi încă mai este doar o adunătură politizată manevrată de magistraţi ce au probleme grave de morală, de corupţie, de infracţionalitate şi de profesionalism scăzut. O zic specialiştii, o zice şi Uniunea Europeană la Strasbourg, am simţit-o şi noi toţi pe pielea noastră...

Aşadar, ce m-a determinat pe mine să-mi dau demisia din SSB în martie 2003? La vremea respectivă lucram, pentru al patrulea an consecutiv, şi în redacţia revistei Bucovina Literară, pe post de redactor, alături de Onu Cazan (redactor), Ion Beldeanu (redactor şef), Constantin Arcu (redactor şef adjunct) şi Nicolae Cârlan (redactor). În luna februarie, propusesem în cadrul unei şedinţe de redacţie să publicăm în toamnă un număr de revistă dedicat aniversării la 80 de ani a celebrei scriitoare şi critic, doamna Monica Lovinescu, ce este tot o scriitoare română ca şi noi, şi încă un nume de mare calibru, legată fiind de Fălticeni ca şi ilustrul tată al domniei sale. În acest scop, adunasem, în exclusivitate, texte antologice din toată lumea, de la celebri scriitori români de pe toate meridianele, care o evocau pe marea doamnă a literelor româneşti. Redacţia revistei, însă, auzind de numele Monicăi Lovinescu, a sărit ca arsă:” Cine e, bă, Lovinesca asta? Ce-a scris, băi, Lovineasca asta?”. „Nu publicăm noi aşa ceva, destul s-au întins alte reviste să-i dea apă la moară”, au strigat corifeii în cor. Misogini? Geloşi pe gloria literară europeană a femeii de care vorbim? Politic îndoctrinaţi până acolo încât lupta anticomunistă a doamnei Lovinescu să le fi rămas ca un cui împotriva ei, de o considerau încă „un duşman al poporului”? Le-am spus, însă, că e nedemn tot ce se întâmpla acolo, în anul 2003 din acea redacţie, care este totuşi a unei reviste literare, în care numele unei autoare române de prestigiu este interzis, terfelit şi batjocorit. I-am „ameninţat” pe indivizi că voi merge la conducerea Consiliului Judeţean, pentru a sesiza fapta lor nedemnă şi a cere ajutorul în privinţa schimbării acestei decizii de interzicere a Monicăi Lovinescu la o revistă finanţată totuşi din  bani publici. Însă, având ei relaţii politice înalte şi o practică îndelungată în ale delaţiunii, domnii scriitoraşi pomeniţi mai sus au ajuns înaintea mea la conducerea CJ, au pus la cale o stratagemă juridică, au formulat împotriva mea un denunţ calomnios (vizualizat de conducerea CJ, ca şi de directoarea economică Doina Blaj şi de şefa contabilă a revistei, doamna Maria Toma, care mi l-au arătat, ulterior, şi mie...), şi au forţat excluderea mea ilegală din redacţia revistei, fără anchetă, fără preaviz şi fără avertizare. Decizia prin care eram dată afară mi-a parvenit ca fiind una retroactivă, fapt de asemenea ilegal, căci practic eu am primit acasă plicul datat pe 14.03.2003, ce conţinea decizia nr.2881 din 28.02.2003, care mă anunţa că sunt concediată începând cu data de 1.03.2003 !!! Curat murdar! Şi iată-mă astfel mazilită ca în anii 50 pentru ideile mele, dar fără a fi fost vreodată penalizată sau sancţionată personal pentru ceva şi fără să mi se fi contestat vreodată activitatea şi contribuţia la revistă şi la creşterea culturii bucovinene (căci devenisem deja membră a Uniunii Scriitorilor din România şi câştigasem în numai doi ani zeci de premii literare româneşti importante). Aflam, cu acea ocazie, cum e cu vorba aia bolşevică „cine nu e cu noi e împotriva noastră. Să-l linşăm!”. Am decis, după această revelaţie, că eu chiar nu am nimic în comun cu aceste personaje sinistre (oricât le laudă în operele sale apologetice prietena şi colega lor de şcoală, ziarista Doina Cernica, precum şi alţi aplaudaci din acelaşi versant politic). Mi-am dat demisia din SSB, iar la finele lunii martie am cerut Comisiei de Cultură a Consiliului Judeţean, prezidată de prof.univ.dr. Mihai Iacobescu, să ancheteze acest caz. În plen, Comisia a constatat ilegalitatea şi abuzul comise asupra mea, însă din punct de vedere juridic nu avea şi puteri reparatorii. Iar eu am fost, ca de obicei, o adevărată doamnă, şi nu am apelat nici la dubioasa Justiţie română. La ce bun? O femeie singură şi fără pile, într-o ţară misogină, mafiotă, şi în care forţele politice şi intelectualii aserviţi puterii fac legea şi împart dreptatea, nu are nicio şansă într-o luptă frontală cu sistemul. Opera mea literară, cea de idei şi de cetăţean, însă, nu mi-o poate distruge niciun sistem din lume. Iar eforturile mele de a construi un pol al educaţiei publice antidiscriminare la Suceava încep să dea roade. Pentru ca victimele abuzurilor să se trezească şi să-şi unească vocile împotriva despoţilor.

Interesant este faptul că pe durata scurtei mele apartenenţe la SSB mi-am plătit întotdeauna cotizaţia până la demisia mea, însă domnul casier Onu Cazan nu mi-a dat niciodată o chitanţă pentru sumele încasate. Câtă vreme am lucrat pentru Bucovina Literară, am scris timp de aproape patru ani editorialele revistei, însă niciodată nu mi s-a permis să semnez cu numele meu, ci numai cu genericul Redacţia, „colegii” bărbaţi considerând că este normal să mă exploateze şi să-şi însuşească prin discriminare dreptul meu de proprietate intelectuală, meritele şi munca mea.

Iar acum, după ani de zile în care m-am simţit excelent departe de focarul de infecţie, SSB îmi cere, nejustificat, bani. Când o societate scelerată bolnavă se dă drept normală nu ministrul culturii e de vină.

Angela  FURTUNĂ

Scriitoare, publicistă

Membră a Uniunii Scriitorilor din România

angelafurtuna@yahoo.com

http://laurencejth.over-blog.net/

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O societate a sceleraţilor.

Comentarii