Guvernul a aprobat alocarea unei sume de 104.600 de lei (1,94 miliarde de lei) pentru cadourile de Crăciun ce vor fi distribuite asistaţilor social din judeţul Suceava.
Potrivit Hotărârii de Guvern, din această sumă vor fi asigurate cadouri pentru 2.092 de persoane, adulţi şi copii, aflaţi în diverse forme de asistenţă socială. Fondurile au fost alocate în cursul săptămânii trecute, ele urmând a fi folosite până la sărbătorile de Crăciun din acest an.
Astfel, cea mai mare sumă ar urma să fie folosită pentru persoanele aflate în instituţiile de protecţie specială, respectiv peste 700 de adulţi, asistaţi social şi persoane cu handicap, din centrele de la Costâna, Pojorâta, Sasca Mică şi Mitocul Dragomirnei.
Moş Crăciun va ajunge şi la cei 541 de copii aflaţi în centrele de plasament, casele de tip familial şi centrele de urgenţă din judeţul Suceava, dar şi la aproape 700 de copii aflaţi în asistenţă maternală. Nu în ultimul rând, cadourile ce vor fi cumpărate din banii de la Guvern vor ajunge şi la 149 de bătrâni din căminele din judeţ.