Neatenţia unei şoferiţe, care a ieşit pe un drum principal fără a se asigura, a provocat o tamponare în lanţ în care au fost implicate trei maşini. Urmare a accidentului, două femei au ajuns la spital.
Accidentul s-a produs ieri după-amiază, puţin după ora 15.00, pe strada Bradului din municipiul Suceava, în zona Cimitirului Pacea.
Elena Dragoş conducea un autoturism Cielo, venind de pe strada care asigură accesul înspre Cetatea de Scaun a Sucevei. Ajunsă la intersecţia cu strada Bradului (cea care duce spre oraş), femeia a virat la dreapta, spre Suceava, fără a se asigura.
Dan Hreniuc, aflat la volanul unui autoturism Seat Cordoba, care venea dinspre Ipoteşti, s-a trezit pur şi simplu cu maşina în faţă.
„Nu s-a asigurat deloc, s-a băgat direct în faţa mea. Am apucat să trag de volan la stânga, dar nu am mai putut evita impactul. Bine măcar că nu ne-am izbit frontal. Maşina mea este cea mai distrusă, dar nu mai contează, bine că am scăpat cu viaţă”, povestea, cu faţa tumefiată după accident, Dan Hreniuc.
Soţia sa, aflată în aceeaşi maşină, s-a accident mai grav, fiind transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava, unde a ajuns şi şoferiţa care a provocat accidentul.
După impact, maşina condusă de şoferul din Ipoteşti a fost proiectată pe sensul opus de mers, unde s-a izbit de un Ford, condus regulamentar dinspre Suceava de Valentin Ţârdea. În urma accidentului, toate maşinile au suferit avarii destul de serioase.
(19 dec 2007, 11:18:07